Nu mai este la modă loialitatea faţă de trecutul fără fard al românimii?

Îmi imaginez ce hohote de râs s-au auzit în biroul premierului de la Budapesta, atunci când i s-au pus pe masă filele cu citatele de mai sus. La simpla analiză a textului se vede ce obsesii avea cel ce primise misie să ponegrească, cu orice preţ, statuia ridicată – ca şi clădirea Cercului Militar Naţional din Bucureşti – din banii unor ofiţeri români, tot mai puţini în viaţă, la 16 ani de la reuşita lor publică, expusă o vreme în Piaţa Unirii din Oradea. La momentul lansării iniţiativei ofiţerilor orădeni, preşedintele Asociaţiei Mihai Viteazul era locotenent-colonelul Anghel Ursu şi secretar activ era maiorul Constantin Moşincat. Doi visători. Azi, unul dintre ultimii mohicani ai acelui moment, respectiv colonelul dr. Constantin Moşincat, mai duce lupta de rezistenţă epistolară contra abuzurilor trecătorilor decidenţi politici, din Oradea, înverşunaţi în a promova monologul, lipsiţi de arta dialogului, absenţi de la lecţia compromisului civic, adepţi ai măsurilor radicale nu din dragoste de patrie, ci din încrâncenarea de a rămâne la putere cu orice preţ, chiar cu acela de a sacrifica borne ale trecutului recent, deşi, de pildă, în Canada, lângă Toronto, oficialităţile centrale au pus plăcuţe şi pe bolovani simpli, nemişcaţi ulterior din loc, pentru a reaminti bătălii importante pentru istoria celor ce azi nu se ruşinează la asumarea cetăţeniei canadiene.

Textul integral poate fi citit aici.