Pe tărâmul înstrăinat de tăvălugul cizmelor imperiale sovietice, în ultima conflagraţie mondială

Pe 3 septembrie 2020, în garnizoanele aflate în judeţele dintre Prut şi Nistru, cei ce apără Tricolorul – în arealul geopolitic situat între defensiva NATO, pe graniţa de est a României, şi capul de pod al Federaţiei Ruse, din Transnistria – marchează Ziua Armatei Naţionale, în care ordinele se mai dau în limba lui Mihai Eminescu şi se menţine vie conştiinţa inevitabilităţii reîntregirii, pe cale democratică, cu România.

Am avut şansa de a poposi, de câteva ori, pe tărâmul înstrăinat de tăvălugul cizmelor imperiale sovietice, în ultima conflagraţie mondială. Acolo au rămas, printr-o rezistenţă admirabilă, români care nu au uitat cum au trăit bunicii lor, în perioada interbelică, nici cine a decimat intelectualitatea autohtonă, apărătoare a graiului strămoşesc şi a tradiţiilor străbune. După “decesul Mătuşii” – cum o numea cu tâlc, ex-premierul Mircea Druc, prăbuşirea URSS – fosta republică sovietică şi socialistă aflată la graniţa cu România s-a trezit liberă de spaima de sorginte moscovită. Fără armată proprie. Fără trupe de ordine interioară antrenate şi dotate pe măsura provocărilor.

În acel context, Ion Costaş, azi general în rezervă, aflat la frumoasa vârstă de 76 de ani, a fost iniţial numit ministru de interne fiind considerat acum fondator al poliţiei moderne dintre Prut şi Nistru. După doi ani, tot el a fost numit ministru al Apărării devenind cel care a purces la constituirea Armatei Naţionale din judeţele româneşti înstrăinate prin recursul Kremlinului la manu militari. Winston Churchill a devenit, pentru prima oară, pe 10 mai 1940, şeful executivului de la Londra la 66 de ani, iar a doua oară, pe 26 octombrie 1951, adică atunci când avea 77 de ani. La cei 76 de ani ai săi, fondatorul armatei dintre Prut şi Nistru are temeritatea să candideze la funcţia supremă din entitatea ce a fost ruptă, de Patria Mamă, de către Stalin, marele amator şi promotor al zonelor tampon, între imperiul răsăritean şi puternicele state democrate europene, din inima Europei.

Extrem de dinamic, cu o minte limpede şi cu o anticipare pragmatică a evoluţiei viitoare a României de Est, Ion Costaş reaminteşte electoratului chemat la urne la debutul lunii noiembrie: „Mă implic în această bătălie pentru a candida şi a aduce la conducerea acestei fâşii de pământ oameni sănătoşi la cap, la suflet, oameni curaţi, cinstiţi. Să terminăm cu hoţia, cu oligarhii, cu banditismul, să luptăm pentru nişte lucruri sacre pe care trebuie să le lăsăm pentru copiii, nepoţii noştri – un teren nu atât de pârjolit, dar fertil, ca ei să vrea să trăiască aici. Copiii mei, ca şi mulţi alţii, sunt plecaţi din R. Moldova pentru o viaţă mai bună, mai civilizată şi democratică, vrem să contribuim ca ei să revină acasă”.

Citiți articolul integral aici.