Pildă de dezinformare publică în România

Un jurnalist, alde Tache, de la Național, un recidivist al atacurilor premeditate și repetate contra instituției militare, vine cu o poveste ridicolă, suptă din degetele lipsite de alte surse, dar cu un apetit pentru narativele livrate de serviciul de informații autohton plătit din banii publici, dar ostil consolidării rolului armatei noastre în structurile aliate. Pentru că există și așa ceva.

Și ar fi interesant de văzut cine concepe, conduce și derulează operațiuni contrare intereselor vitale ale apărării naționale – numele structurii, șeful, remunerația, numărul de subordonați, agenți infiltrați inclusiv în presă, buget anual, obiective oficiale și misiuni clasificate doar pentru a acoperi diversiuni detestabile.

Prima prostie este chiar în titlu.

Niciun demnitar român, fie el și ministrul român al apărării nu pleacă peste Ocean ca să fie numit premier la București. Șeful guvernului a fost și va fi numit conform procedurilor constituționale ale României.

În plus, interlocutorul de la Pentagon, al conaționalului Nicolae Ciucă este Mark Esper, cel ce nu va mai fi în fruntea instituției, dacă va fi reales Donald Trump, dintr-un motiv simplu. S-a delimitat public de acesta, într-un moment dificil pentru șeful statului american. Nu a fost atunci schimbat pentru că este o chestiune de câteva săptămâni până la alegerile prezidențiale din SUA. Prin urmare doar mai este tolerat, o vreme, la Pentagon.

Cine citește atent aberațiile lui Tache ar putea trage concluzia că este, în acest caz, un agent de influență al serviciilor secrete franceze, că prea ține partea mofturilor lui Macron, a Parisului și a ambasadorului francez la București, în condițiile când, dacă tot este să reamintim celor interesați acest detaliu, Emmanuel Jean-Michel Frédéric Macron nu a fost prezent la parada militară românească, de la 1 Decembrie 2018, deși promisese asta la București, surprinzându-l plăcut, atunci, pe președintele României.

Contractul realizat după metoda de la guvern la guvern este o normalitate în lumea de azi.

În plus, între duplicitatea lui Macron – cu o relație cel puțin ciudată cu Putin, cel ce a amenințat România cu lovirea bazei de la Deveselu cu rachete rusești – și concretețea sprijinului militar american, pe teritoriul țării noastre, este preferabil parteneriatul strategic cu SUA, SINGURA GARANȚIE REALĂ, ÎN MOMENTUL DE FAȚĂ, A ÎNTĂRIRII DEFENSIVEI NAȚIONALE, DIN PERSPECTIVĂ ALIATĂ.

Cât îl privește pe alde Tache – în chineză 塔奇 – nu este exclus să ne laude în viitor armata Republicii Populare Chineze și cine știe ce armă… nouă de acolo, inițial produsă în altă țară.

Lungimea articolului indică o mare enervare, poate nu atât la Paris, cât la cei care servesc interesele franceze în România.

Cât despre ministrul Nicolae Ciucă este foarte bine că se duce la Pentagon.

Pe când vizita generalului Daniel Petrescu, șeful Statului Major al Apărării, la omologul său de peste Ocean, generalul Mark A. Milley, șeful Comitetului Militar Întrunit al Șefilor de State Majore?

Articolul care a generat comentariului – aici.

~