Medalia de Onoare

TRUMP

✍️ Pentru acțiunile sale eroice, pe timpul unui raid din 22 octombrie 2015 în Irak, sergentul-major Thomas Patrick Payne a primit vineri Medalia de Onoare, de la președintele Donald Trump. Place sau nu, instituția militară este mai prețuită peste Ocean, decât pe plaiuri dâmbovițene, unde și pensionarii militari sunt divizați între nedreptățiți și cei care tac, iar opinia publică, abil manipulată de agenții de influență ai Moscovei, aruncă constant cu noroi în pensiile celor ce au servit cu credință România, indiferent cine conducea țara. În august 1968 și în decembrie 1989 militarii erau priviți cu încredere și speranță. Înainte de alegerile din 2020, puterea se face că îi tolerează, iar opoziția că le apără condiția aparte. Istoria țării noastre demonstrează că toți aceia care au tratat nefiresc, ca pe mercenari, pe apărătorii națiunii, au plătit iluzia lor, fără excepție.

~