Însă nicicând, precum în zilele noastre, Statele Unite ale Americii nu au avut mai multă nevoie de România, ca azi, la frontiera de Est a NATO, după cum niciodată, în ultimele trei decenii, ţara noastră nu a avut mai multă nevoie, ca acum, de sprijinul complex al SUA, pentru ca vocea diplomaţiei româneşti, încă firavă la masa tratativelor din spatele uşilor închise, să fie ascultată cu respectul cuvenit unui pion strategic deloc de neglijat

Din perspectivă pur militară, este o reuşită de nivel strategic faptul că ministrul Apărării, Nicolae Ciucă şi Secretarul Apărării, Mark Esper au semnat un Acord bilateral de tip foaie de parcurs privind cooperarea în domeniul apărării pentru perioada 2020-2030. A confirmat-o şi Adrian Zuckerman, care a apreciat că „Acest acord strategic în materie de apărare va reitera angajamentul Statelor Unite de a ajuta România să se apere împotriva influenţei maligne a puterilor străine şi să îşi păstreze integritatea graniţelor”. Aici se impune nuanţarea afirmaţiei ambasadorului american, care, bine consiliat, a vorbit de influenţa negativă a unor puteri străine, sintagmă care nu include doar state cu intenţii cunoscute, aflate la est de Europa transatalantică, ci şi ţări din interiorul comunităţii de aliaţi, care, în mod evident, neoficial, mai au visuri fie de transformare a României într-un protectorat comparabil cu un land, fie de rupere a unor arealuri româneşti spre revenirea la graniţele imperiale spulberate în 1918. Ambasadorul american a mai semnalat proiectul în valoare de 8 miliarde $, care va permite recondiţionarea unui reactor nuclear de la Cernavodă. Sună frumos, dar Excelenţa Sa, Adrian Zuckerman, poate nu ştie că un predecesor al său a chemat presa indicând, cu steguleţe americane înfipte pe harta ţării noastre, investiţii probabile ale SUA, în fiecare judeţ din România, ceea ce evident că nu s-a întâmplat, parţial şi din vina autorităţilor româneşti succesive, volatile şi lipsite de determinarea necesară unor opţiuni strategice de lungă durată. „România a demonstrat şi continuă să demonstreze că are un spirit ce nu poate fi dominat, precum şi o dedicare de neclintit faţă de valorile democratice. A venit momentul României, iar perioada Renaşterii în România se derulează sub ochii noştri!” a mai afirmat, entuziast, ambasadorul Adrian Zuckerman. Sigur, Statele Unite şi România au realizat multe împreună. Conlucrarea viitoare, consolidată de acordurile semnate acum peste Ocean, oferă o şansă ţării noastre de a fi privită altfel în Europa. Numai că nu este cazul să ne îmbătăm cu apă rece. Ca să îşi asume rolul de lider la nivelul Europei, România ar trebui altfel privită la Berlin – unde se visează, cu ochii deschişi, la proiectul Statelor Unite ale Europei / SUE, cu un şef de executiv european evident german – şi la Paris, singura ţară cu arme nucleare din Uniunea Europeană, care ar vedea chiar pe actualul preşedinte francez ca nr.1 în SUE. Chiar dacă, aşa cum a afirmat Adrian Zuckerman, România este un pilon de bază a flancului estic al NATO, alături de Polonia, ambele ţări având foarte mult de suferit din cauza comunismului şi a URSS, inclusiv amputări teritoriale majore, Varşovia este privită cu reticenţă la nivelul conducerii Germaniei de azi, iar Parisul nu dă semne de extaz, faţă de reuşitele apropierii polonezilor, mai ales în domeniul militar, de SUA.

CITIȚI MAI MULT AICI.

~