Un sfat pentru europeanul Vladimir Vladimirovici Putin

Fiind invitat la o recepţie diplomatică, unde se dorea promovarea dialogului dintre România şi puterea nucleară aflată în estul bătrânului nostru continent, un diplomat răsăritean m-a întrebat ce ar fi de făcut pentru ca relaţiile dintre ţara lui Mihai Eminescu şi aceea a lui Ivan Sergheievici Turgheniev să revină la normalitate. I-am răspuns franc. Preşedintele României să fie primit cu gardă de onoare şi covorul roşu la Moscova.

Şi să fie ascultat în legătură cu exigenţele fireşti ale statului român de azi, deloc singur, fiind membru al NATO şi al UE, cu un Parteneriat Strategic decisiv cu SUA.

Mi-am reamintit de acest moment cu ocazia evocării de către longevivul Putin a solicitării preşedintelui ales al Republicii Moldova, conaţionala Maia Sandu, ca trupele ruse din Transnistria – 2000 de aşa numiţi pacificatori şi 500 de militari de elită ai unui batalion de forţe speciale/ Spetsnaz / Войска́ специа́льного назначе́ния / – să fie retrase în ţara care i-a trimis.

1. Putin a a afirmat că nu este nimic nou. Răspunsul acesta este bun pentru pensionarii din Federaţia Rusă şi doar pentru ei. Pentru prima dată, în epoca postbelică, preşedintele ales al României de Est – samavolnic desprinsă de Ţara Mamă, în urma pactului dintre Hitler şi Stalin – are sprijinul total, necondiţionat, al liderilor statelor membre ale Uniunii Europene şi determinarea ţărilor care alcătuiesc NATO, implicit SUA, de a sprijini detensionarea situaţiei din Europa Gri, a se citi Belarus, Ucraina şi Republica Moldova.

2. Marota preşedintelui rus conform căreia este necesar un dialog normal dintre Chişinău şi Tiraspol, ca şi cum cele două oraşe europene ar fi capitalele unor entităţi administrative cu egale drepturi la Curtea Internaţională de Justiţie, indică încremenirea în proiect a actualei conduceri de la Kremlin, care vede entitatea Transnistriei drept cuiul lui Pepelea în peretele Republicii Moldova, dar – nota bene – şi în cel al Ucrainei, care nu mai doreşte să trăiască sub cnutul rusesc.

3. Actor rafinat, Putin a jucat, la conferinţa sa de presă anuală, un rol deloc credibil. A afirmat că tocmai comunitatea democratică europeană este vinovată pentru menţinerea trupelor de ocupaţie ruse în Transnistria. Neatent la propriul discurs, şeful statului rus a invocat momentul în care ex-preşedintele de la Chişinău, Vladimir Voronin – ales nu prin voturile cetăţenilor europeni dintre Prut şi Nistru, ci prin voinţa majorităţii celor din legislativul de la Chişinău, sensibilizaţi adecvat de ţara aflată pe litoralul sudic al Mării Mediterana, care este în stare să ţină în şah geopolitic toate ţările arabe – deşi iniţial a fost de acord cu proiectul moscovit de pacificare, ulterior – nota bene: fiind bine informat de unul dintre cele mai puternice servicii de informaţii de pe mapamond, evident nu cel din subordinea sa – a refuzat semnarea documentelor pregătite de diplomaţii ruşi.

4. Putin minte cu premeditare. El a mimat că nu a înţeles de ce Vladimir Voronin a refuzat, în ultimul moment, semnarea hârtiilor puse în mape speciale. De ce? Simplu. Oricât de comunist, dar şi afacerist o fi fost Voronin, el a înţeles că Moscova îi propunea, de facto, sub pretextul reglementării statutului viitor al Transnistriei, nimic mai mult decât o revenire, in integrum, la condiţia de republică dependentă 100% de Federaţia Rusă. Invocarea, de către Vladimir Putin a unui pretins dialog cu aşa numiţi colegi din Uniunea Europeană, care i-au răspuns evaziv că s-a ajuns la nesemnarea documentelor, de către Voronin, doar pentru că aşa s-ar fi întâmplat, o fi bună la şcolile din nordul Siberiei, unde, din cauza frigului năprasnic, oamenii acceptă multe gulgute.

5. Perfidia cu care, ca din întâmplare, preşedintele Federaţiei Ruse reaminteşte faptul că europeana Maia Sandu, preşedintele ales al României dintre Prut şi Nistru, are şi cetăţenia română este un semn de slăbiciune, lipsă de argumentaţie, la nivel înalt, dar şi incapacitate de a recunoaşte că Europa democraţiilor consolidate nu înghite dictatura din Belarus, ocupaţia militară rusă a peninsulei Crimeea, acţiunile forţelor speciale ale Moscovei în Donbas şi nici prelungita prezenţă a unui contingent militar credincios Kremlinului, în estul Republicii Moldova.

Continuarea comentariului aici.