La mulți ani frumoși, Domnule General!

Pe 30 decembrie, conaționalul Eugen Bădălan va împlini 69 de ani, el fiind cel ce a condus Statul Major al Armatei României în perioada 2004-2006.

Doar doi ani, pentru că președintele de atunci al țării prefera doar pe cei cu coloana vertebrală înclinată și la cei ce nu respectau regula știa să le găsească nod în papură.

Eugen Bădălan s-a născut la data de 30 decembrie 1951, în satul Traian, din județul Brăila. El a absolvit cursurile Școlii Militare de Ofițeri Activi de Infanterie “Nicolae Bălcescu” din Sibiu, în 1973 și apoi Academia de Înalte Studii Militare, secția Arme Întrunite, în 1980.

Apoi a urmat, succesiv, cursul postacademic de comandanți de regiment (1985); cursul postacademic superior (1993); un curs de perfecționare în cunoașterea limbii engleze (1999); Colegiul Național de Apărare (2000); master în administrația publică (2003). În anul 1998, a obținut titlul științific de doctor în științe militare, cu teza “Armata de arme întrunite în perspectiva mileniului trei. Contribuții la dezvoltarea doctrinei de luptă a trupelor de uscat”.
La momentul susținerii tezei de doctorat, armata țării nu era parte a organismului multinațional al NATO.

Cu aptitudini certe de comandă a îndeplinit, rând pe rând, funcțiile de comandant de pluton și locțiitor de comandant de companie la Regimentul 301 Mecanizat; locțiitor de comandant de batalion, comandant de batalion și ofițer 2 la Regimentul 301 Mecanizat; șef de stat major și comandant la Regimentul 282 Mecanizat; șef de stat major (prim-locțiitor al comandantului) la Divizia 11 Mecanizată din Oradea.

După evenimentele din decembrie 1989 – prezentate de terți ca o revoluție, considerate de alții ca o planificată îndepărtare de la putere a lui Nicolae Ceaușescu și despre care s-a scris doar pe baza evoluțiilor publice ale unor actori (geo)politici ai momentului, fiind ignorați cu premeditare comandanți care știu și azi mai multe decât li s-a permis să spună în presă sau în instanțe -, generalul Eugen Bădălan a fost numit în funcțiile de șef de stat major și comandant al Diviziei 67 Mecanizate (1990-1994), apoi comandant al Corpului 8 Armată (1994-1995).

În perioada 18 octombrie 1995 – 12 septembrie 1997, generalul de brigadă Eugen Bădălan a îndeplinit funcția de comandant al Armatei a II-a, dislocată în garnizoana Buzău. Este apoi prim-locțiitor al șefului Statului Major al Trupelor de Uscat (1997-1998); șef al Direcției Protecție și Siguranță Militară – fosta Direcție a Contrainformațiilor Militare (1998-1999); locțiitor și adjunct al șefului Statului Major General (1999-2000).

A fost avansat la gradul de general de corp de armată (cu 3 stele) la 25 octombrie 2000, fiind numit în funcția de șef al Statului Major al Forțelor Terestre (noiembrie 2000 – octombrie 2004).

La data de 25 octombrie 2004, Eugen Bădălan a fost înaintat la gradul de general de armată (cu 4 stele) și numit în funcția de șef al Marelui Stat Major al Armatei Române.

Extrem de capabil, rapid în decizii, enervant de demn pentru unii civili care doreau să se țină cont de sugestiile lor neprofesioniste, a devenit ținta unor dosare penale inventate la ordin, prin care, practic, șeful statului de atunci vroia să se laude, la Bruxelles, cu incriminarea unui personaj de decizie înalt, dar și să îl schimbe cu cine i se înclina mai ușor, așa cum a și făcut-o cineva, cu tricou de marinar, pe mare, într-o călătorie mai degrabă de nefericită delațiune, cel vizat fiind tocmai cel ce conducea armata atunci.

Rămâne o întrebare deloc retorică: de ce unii înstelați ai armatei sunt rapid maculați – și ulterior se vede că motivele reale erau altele – în timp ce oficiali fără vreo oră de armată sunt bine mersi, în continuare, la butoanele unor structuri ce le aduc venituri substanțiale, faimă și conexiuni cu interlopi din vârful piramidei statale?
Dar constatarea din urmă nu contează, nu este așa?…

Astăzi, Eugen Bădălan este același general, acum în rezervă, cu surâsul nealterat de loviturile vieții, cu privirile atente la mersul societății românești, cu perceperea viitorului din perspectiva celui ce a trăit momentul în care crivățul l-a încercat, iar apoi, semenii care îi știau forța și valoarea sa umană, i-au redat bucuria de a trăi printre egali care nu se lasă păcăliți de etichetări trecătoare.

Fie ca anul 2021 să îi aducă bucuriile meritate – oferite de cei dragi – și puterea de a merge mai departe, călăuzit de țelul său de a învăța tot timpul ceea ce poate anticipa viitorul.

La mulți ani frumoși, Domnule General!