Două adevăruri triste

Instituţii sub forma unor structuri de relaţii publice, la diferite paliere ale structurilor executive de la Bucureşti şi Chişinău există, dar acestea sunt subminate, în opinia mea, de două adevăruri triste. Pe de o parte încadrarea acestora este deseori făcută cu terţi de strânsură, fără studiile dezirabile şi experienţele utile în domeniul P.R., iar pe de altă parte, din raţiuni de stat, unii oficiali, din cele două oraşe menţionate, optează adesea pentru „politica struţului”, atunci când Moscova aruncă pe piaţa mediatică diversiuni menite a genera declaraţii teoretic ostile, practic de demontare a minciunilor geopolitice făcute cu premeditare, în scop de discreditare a unor factori de decizie mioritici, atât din stânga, cât şi din dreapta Prutului – râu pe care se află acum graniţa dintre NATO şi sfera de influenţă geopolitică a Rusiei.

Citiți mai mult aici.

~