ai plâns de tânăr prin străini

să ai o pâine ca să pui pe masă

să nu-mprumuți nimic de la vecini.

Si strângi bănuți…cât să îți faci o casă

și te-angajezi pe unde nimerești,

dar tot mai des un dor te-apasă,

te macină o vină ce-o trăiești.

Ți-aduci copiii și soția…

și-i vezi cât sunt de fericiți,

în altă țară-i bucuria,

unde-i respect și sunt iubiți.

La școală o altă limbă învață

și capătă respect de sine,

o altă lume…altă viață

diferă mult răul de bine.

De ești bolnav cât ești străin

sunt medici ce-ți vorbesc frumos,

cu drag te vindecă deplin,

te-nveți cu toate bucuros.

Oftezi din greu și-un gând departe

îți duce dorul către țară,

la altă casă…unde-mparte

O lacrimă seară de seară.

Ajungi la vamă fericit…

și jalea- ți pare tot mai blândă

unde-ai crescut și-ai fost iubit

în satul cocoțat pe stâncă.

Sunt uliți goale…case-n ruină

de zici că totu-i deportat,

o strigi pe maica ta, bătrână

și pe tăicuțu’-nlăcrimat.

Și tot la fel ca-n alte dăți

vă așezați cu toți la masă

uitând de-amarele străinătăți

și bucuros…că ești acasă.
*
Dar după o viață cu sudoare

în mici dureri se-adună anii,

iar inima plângând tresare…