Savuroasă este şi una din observaţiile profesorului Filaret Sîntion: “…Evident, statutul psihologiei, ca ştiinţă în România, după 1990 permite abordarea unor subiecte fără interdicţii şi condiţionări social-politice, inclusiv pe cele legate de marii lideri…”
O carte bilingvă, tipărită la Constanţa, se dovedeşte a fi, pe timpul pandemiei, o invitaţie la ceea ce coautorul român numeşte un “experiment reacţional”, aici fiind vorba despre volumul sugestiv intitulat “Inteligenţa socială / Social intelligence”, în paginile căruia perspectiva oferită celor interesaţi de subiect este aceea psihologică. Iar opţiunea autorilor – un român şi un american – pentru o expunere punctuală asigură o lectură rapidă.
Tomul este util celor care vor să perceapă lumea de azi şi prin ocheanul propus de doi psihologi, de pe două continente diferite. Astfel, Filaret Sîntion este doctor în psihologie, conferenţiar universitar, în prezent cadru didactic asociat la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, din cadrul Universităţii “Ovidius”, din Constanţa. Este comandor, de marină, acum în retragere, fapt ce i-a permis să efectueze stagii de documentare şi schimburi de experienţă în străinătate, atenţia sa fiind focalizată pe programele de formare în arealul leadership-ului militar, în state membre ale NATO, precum Franţa, Grecia, Italia, Spania, SUA şi Turcia.
Într-un asemenea context am avut ocazia – creată de Forţele Navale Române – să fiu alături de Filaret Sîntion, timp de o lună de zile, într-un periplu pe şapte mări efectuat cu distrugătorul de atunci, fregata de azi “Mărăşeşti”, când am avut parte de un noian de trăiri aparte, alături de teleastul Benone Neagoe şi istoricul Marian Moşneagu, precum o furtună de gradul şapte, rău de mare, constatarea instalării unei stări de nervozitate, anticipată ştiinţific de distinsul profesor, la unii membri ai echipajului, după două săptămâni de izolare practică pe mare, traseul de atunci pornind din portul Constanţa şi având drept ţintă finală portul La Spezia, din Italia.
Filaret Sîntion – un personaj electrizant în lumea celor obişnuiţi să îşi servească ţara pe mare – a fost cadru didactic şi cercetător la Academia Navală “Mircea cel Bătrân”, din Constanţa, unde a avut o contribuţie esenţială la conturarea psihologiei navale, ca urmare a studiilor şi cercetărilor efectuate, în acest sens, la bordul navelor militare şi comerciale. A publicat numeroase cărţi axate pe psihologia celor ce activează pe navele româneşti şi a fondat revista “The Black Sea” Journal of Psychology.
Coautorul american al tomului “Inteligenţa socială/Social intelligence” este Michael Stevens, profesor emerit de psihologie la Universitatea de Stat din Illinois, care a contribuit la dezvoltarea unei cooperări ştiinţifice între Şcoala Profesională de Psihologie din Chicago şi Universitatea “Ovidius” din Constanţa. Dr. Stevens a fost preşedintele Diviziei Internaţionale de Psihologie din cadrul Asociaţiei Psihologice Americane şi co-editor al publicaţiei acesteia – “International Perspectives in Psychology.” A primit premiul Diviziei, respectiv cel pentru Psihologie Internaţională Remarcabilă. Are peste 150 de studii publicate şi este psiholog clinician autorizat în practica privată. Este solicitat şi la efectuarea de evaluări de securitate pentru centralele nucleare.