Blândul Ben

Pe 28 martie, un om pasionat de presă – cu performanțe inegalabile pe micul ecran, la radio și în presa scrisă, inclusiv cea electronică – mai pune un ghiocel la tâmpla marcată de admirabile experiențe profesionale. Am să menționez doar două. A fost primul jurnalist de campanie plecat un timp mai mare, în Afganistan, împreună cu fotoreporterul Cătălin Ovreiu și cameramanul Ion Chița. Benone Neagoe nu a evitat misiunea, ca alții, ce scânceau să rămână acasă cu soția. Apoi a fost singurul redactor-șef care a înfruntat un ex-șef al Statului Major al Armatei spunându-i verde în față că a greșit cu o anumită evaluare și așteaptă scuzele de rigoare. A doua zi, dimineața, generalul cu patru stele l-a chemat în biroul său și și-a cerut scuze, pentru eroarea comisă. Acum, Benone Neagoe este un rezervist bine temperat, pe care l-am rugat să îmi facă o confesiune, la aniversarea sa. Una de excepție:

<< Sunt un jurnalist ajuns la final de carieră și, atunci când mă uit în urmă, îmi amintesc cât de mult mi-am dorit să fac presă. Am reușit. La 14 ani publicam primul meu articol. Am devenit jurnalist pentru că m-am născut cu microbul activismului social. Am învățat cele mai importante lecții de jurnalism pe cont propriu, cu maximă responsabilitate faţă de adevăr şi de interesul public. Am trăit și respirat jurnalism alături de profesioniști desăvârşiţi timp de mai bine de 40 de ani. Nu am plecat niciodată din profesia asta pentru că mi-a adus uriașe satisfacții. Am căutat întotdeauna autodepășirea. Așa am reușit să ajung de la reporterul din prima linie la realizatorul de televiziune și, mai apoi, redactor-șef al uneia dintre cele mai importante redacții ale Trustului de Presă al Armatei – PRO PATRIA. Am văzut lumea, am luat premii, am fost, în anii 90, într-un top al primilor cinci jurnaliști ai țării. În vremea în care am început eu, jurnalismul făcea bine multora. Acum face bine doar unora. E o schimbare radicală. Suntem în situația în care libertatea presei este prost înțeleasă. Să scrii ce vrei, ce te taie capul, nu este libertatea presei, este iresponsabilitatea presei. Televiziunea nu mai e nici ea cea de acum 20 ani. Şi nu e o opinie nostalgică. E o decădere tolerată. Insulte și bârfe în prime time, breaking news de șoc și groază, emisiuni bulevardiere, axate pe circ, pe scandal, compromit televiziunile, după părerea mea. Sunt tot mai puțini jurnaliștii care-și practică meseria cu decență și pasiune. Am însă și bucurii. Una dintre ele este că nu m-a uitat lumea. Sunt oameni care mă opresc pe stradă şi mă întreabă de ce nu mă mai văd pe micul ecran. Alții îmi spun că au crescut cu emisiunile mele. Sunt lucruri frumoase care mi se întâmplă şi parcă nu m-am irosit degeaba, când văd oameni că vin încă spre mine cu inima deschisă.
Benone Neagoe>>