S-ar întoarce în mormânt

?

Cu ani în urmă, un general autohton, care s-a remarcat la conducerea unei structuri sensibile a armatei țării noastre îmi povestea că un înstelat american i-a spus că armata SUA nu are nevoie de propaganda altora.?
Am surâs cu înțelegere.
Contribuabilii români – de ieri și de azi, din ultimele trei decenii – la bugetul apărării trebuie totuși ca să știe realități și standarde din lumea militarilor partenerului nostru strategic.
Altfel vom fi amețiți de sintagma “toleranță zero” emisă din biroul 1 de la menestrelul apărării și de tăcerea mieilor, la tăierea pensiilor rezerviștilor militari, pe care alde Raluca Țurcana, pardon, Raluca Turcan nu a reușit încă să îi numere și scadă din ei pe cei deja pregătiți să facă aferim pe la Foișorul de Foc, înainte de a se odihni la Cimitirul Ghencea.

Apropo, mai știți cine mai este șeful Statului Major al Armatei României? Poate aflăm de la Constantin Negruzzi:
“În vremea aceasta Ştefan să se scoale izbutind
Şi din căderea aceea nimica nepătimind,
Cere alt cal; deci îndată, Purice descăleca,
Şi ţiind frâul şi scara la domnul său îl trasă zicând:
„Doamne ! Iată calul, arată-le mai curând
Că de tine ungureanul n-au scăpat într-acest rând“.
Dar de stat fiind mic, Ştefan nu putea încăleca.
Purice-atunci iar îi zice : ,,De voieşti măria ta,
Eu un moşinoi m-oi face pe carele să te sui“.
Ş-îndată pe brânci se pune jos la picioarele lui.
Deci cu mijlocul acesta, eroul încălecând,
Cătră dânsul se întoarce şi îi zice-aşa zâmbind:
,,De va vrea Dumnezeu astăzi să putem ca să scăpăm
De primejdia aceasta întru care ne aflăm,
Să ştii, Purice, băiete, că nu-i mai fi moşinoi,
Că spre vrednică răsplată, movilă-a te face vroi.“

…Dacă ar vedea situația de azi a oștenilor români s-ar întoarce în mormânt generalul Mihail Popescu, cel care a condus, cu o mână de fier, armata țării, din 2000 în 2004.

~