Cei doi au o problemă…

✍️ M-am uitat pe biografiile ministrului apărării naționale și pe aceea a șefului apărării din România.

Ministrul apărării a absolvit Academia Forțelor Terestre în 1988, în Republica Socialistă România.

Șeful apărării a absolvit Institutul Militar de Infanterie „Nicolae Bălcescu” de la Sibiu (promoția 1992), ceea ce înseamnă că era elev la momentul declanșării loviturii de stat din decembrie 1989.

Cei doi au o problemă…

Printre rezerviști – oficial 50.000 încă viabili pentru apărare națională – circulă de mai multe zile zvonul că ofițerii care au fost școliți înainte de 1989 sunt tacit vizați de un proces de marginalizare, care se va vedea și la mult trâmbițata recalculare a pensiilor militare.

Interesant este că presa nu atacă deloc condiția pensionarilor proveniți din SRI, SIE și MAI, dar își bate joc de aceia care în decembrie 1989 au asigurat stabilitatea țării, iar în august 1968 erau masiv concentrați la frontierele amenințate și noaptea de tancurile sovietice care afluiau spre Cehoslovacia.

Când trăia generalul Ioan Sorin, adevăratul fondator al Forțelor pentru Operațiuni Speciale, acesta atenționa camarazii că nu există două armate, una pentru misiuni externe și alta pentru instruire în poligoanele din țară.

Pentru că vine momentul aniversării Zilei Victoriei din ultima conflagrație mondială sugerez ministrului și șefului armatei să confirme public spiritul de corp și lipsa unei politici tacite de considerare a rezerviștilor ca militari de rang inferior.

Altfel nu este departe ziua când și în România va apare cel puțin o scrisoare de protest public, cum s-a întâmplat în Franța, unde nu puțini rezerviști cu grade mari și un număr de ofițeri activi au șters pe jos, imagologic, cu președintele francez, deoarece ignoră pericolul intern care macină Hexagonul.

Rândurile de mai sus sunt, deocamdată, o bătaie pe umerii celor ce par mai degrabă amețiți de puterea trecătoare.

Și pentru că unii se tot laudă cu studiile lor, locurile ocupate la absolvire și cursurile parcurse de ei peste hotare le reamintesc, pe această cale publică, că în ultima conflagrație mondială, cei mai buni luptători au fost cei imprevizibili, care puneau preț pe viața lor, nu pe mofturile unora cu trese, debarcați de vâltoarea bătăliilor pierdute datorită unei mentalități mimate, dar deloc existente la ei – mentalitatea de învingător.

~