Scrisoarea deschisă a unor generali și amirali din SUA

epistolă

✍ Un grup de zeci de generali și amirali, acum în retragere, care au activat în armata americană, au emis o scrisoare deschisă privind situația internă din Statele Unite ale Americii.

🤜Anterior, în Franța, rezerviști și unii militari activi au atenționat, prin alte două scrisori publice, pe momentanii conducători de la Paris asupra posibilității izbucnirii unui război civil, generat de nelimitarea acțiunilor de sorginte islamică, în Hexagon.

👀Autoritățile de la București – obsedate de tăierea pensiilor militare – ar trebui să citească pasajul următor din scrisoarea înstelaților americani:

“Trebuie să susținem și să responsabilizăm pe politicienii care vor acționa pentru a contracara socialismul, marxismul
și progresismul, susțineți Republica noastră constituțională și insistați pe o guvernare responsabilă, din punct de vedere fiscal, concentrată, în același timp asupra tuturor americanilor, în special a clasei de mijloc, nu a intereselor speciale sau a grupurilor extremiste, care sunt folosite pentru a ne împărți în fracțiuni războinice.”

👉Implicarea, deocamdată prin mijloace strict democratice, a unor seniori militari, inițial francezi, apoi americani, în viața politică internă, nu poate fi ignorată sau supusă unor măsuri punitive deloc democratice.

👀În România au pătruns în legislativ, prin alegeri, câțiva militari, ale căror voci au fost rapid anihilate de mașinăria celor cu ochi albaștri – eternii conducători ai țării, după ultima conflagrație mondială.

👎A mai apărut și o caricatură de club al înstelaților mioritici, doar pentru a controla vocile mai lucide, care nu pot fi păcălite de fumigenele ultimelor exerciții militare, intens mediatizate.

*** Și în armata germană au fost relativ recent critici publice ale unor generali – privind situația nu tocmai ideală a forțelor armate federale – care au ocupat cele mai înalte funcții în Bundeswehr.

🙃Asta în timp ce la Moscova, pe 9 Mai 2021,
vedeta ceremonialului a fost pur și simplu armata rusă.

👉Iată mai jos linkul cu textul original al seniorilor militari americani:

https://img1.wsimg.com/blobby/go/fb7c7bd8-097d-4e2f-8f12-3442d151b57d/downloads/2021%20Open%20Letter%20from%20Retired%20Generals%20and%20Adm.pdf?ver=1620909565500

~