Asemenea arnăuți politici se îmbată cu apă rece

Era o vreme când mai credeam
că președintele ales este al tuturor românilor.
Și nu este.

Speram ca premierul să ne uimească,
cu fapte bune, pentru toți conaționalii.
Și nici azi nu este o asemenea dorită realitate.

Mai avem un stat de drept?
Sau este o justiție doar pentru neagreații
puterii de ieri și de azi?

Mai avem demnitate națională?
Sau fratele unui consilier prezidențial,
viitor ambasador în SUA,
ne învață pe ce parte trebuie
să purtăm cipilica altora?

Au murit prezidențiabilii serioși,
de a ajuns Emil Boc,
care a făcut stagiul militar la trupele de securitate,
care a tăiat pensiile militare,
să spere că va fi următorul locatar de la
Palatul Cotroceni?

Asemenea arnăuți politici se îmbată cu apă rece.

Iar principalii locatari,
de la palatele Cotroceni ,
Victoriei și Parlamentului,
trebuie schimbați pe cale democratică.
Urgent.

04

Dacă după experiențele succesive
ale formațiunilor militare trimise în Afganistan,
Irak și spațiul ex-iugoslav, cei care se joacă la nivel înalt,
cu alocuțiuni în care invocă patria, eroii, armata, veteranii,
nu știu sau nu vor să facă dovada publică a respectării istoriei naționale, așa cum a fost, cu luminile, umbrele, ezitările și deciziile unor conducători care nu au putut mai mult să acționeze, pentru salvarea României, atunci bumerangul dreptului la adevăr ignorat din Înalt Ordin Politic nu îi va ocoli, mai devreme sau mai târziu.

Țara aceasta nu este feuda unor politruci de tip nou,
trăitori la Sibiu, Cluj-Napoca și pe unde mai păcălesc alegători dezorientați, victime ale unui flux informațional defetist și antinațional.
Nu pentru multă vreme.

~