Am şi o amintire tristă

Am şi o amintire tristă. Însoţeam pe un ministru postdecembrist al apărării cunoscut anterior şi pentru activitatea sa de avocat. Îl însoţeam, alături de alţi generali şi ofiţeri, la o vizită efectuată în garnizoana Braşov. Pe câmpul de instrucţie asistase la antrenamentul militarilor dintr-o baterie de artilerie antiaeriană. Rapizi, eficienţi, impecabili, ofiţerii, subofiţerii, gradaţii şi soldaţii ar fi meritat măcar o vorbă bună şi o strângere de mână. Chiar aşa i s-a sugerat ministrului apărării. A refuzat. Apoi, mergând pe jos, s-a pomenit faţă în faţă cu un camion militar şi câţiva muncitori şi ingineri de la uzina de profil. Aceştia i-au explicat calităţile autovehiculului util armatei. Replica a fost dură:”Ce vreţi? Să vă contractez camioanele? Exclus. ” Şi aşa a rămas situaţia cât a fost persoana respectivă ministru. Asta în timp ce, în aceeaşi zi, i s-a prezentat un elicopter militar românesc modernizat de israelieni, cu dispozitivul care permite zborul şi pe timp de ceaţă, dar şi pe timpul nopţii. Aici, ministrul nu a mai fost nervos, nici cu obiecţii negative. Întâmplările de mai sus m-au lămurit cât de puţin preţ acordă unii factori de decizie, la nivel naţional, reuşitelor inginerilor militari şi civili români. Motivaţiile sunt complexe, dar lecţia de învăţat, pentru viitor, este că aceia care ajung în posturi publice, numiţi de executive trecătoare, dacă nu servesc interesul naţional, ar trebui a doua zi să plece din instituţia încredinţată pe un mandat limitat în timp. Timp de cinci ani şi jumătate am realizat, la un post privat de televiziune, trei emisiuni săptămânale, un context în care, succesiv, am avut invitaţi militari în rezervă şi experţi civili în industria de apărare, care, cu argumente diferite, deplângeau paragina care marca rămăşiţele industriei de apărare. Unii dintre invitaţi ajunseseră la succesivi miniştri ai apărării, care îi ascultau, mai mult sau mai puţin, dar nu luau nicio decizie concretă. Nu pentru că asta ne-ar fi impus un aliat sau altul. Ci pentru că, în comoditatea lor intelectuală preferau să nu îşi supere superiorii, pe linie politică, decât să rezolve dotarea cu echipament, armament şi tehnică de luptă adecvate a Forţelor Armate Române.

CITIȚI MAI MULT AICI.