Nesimțirea la nivel înalt

🖕 Când îți spune cineva că ești beat – de pildă de putere – te uiți în oglindă.

Când al doilea semen îți spune la fel, normal ar fi să te duci să te culci, pentru a nu mai bate câmpii, până la ajungerea în dizgrația opiniei publice.

Rândurile de mai sus au tâlcul lor.

Personajul despre care scriu fiind invitat la un eveniment organizat de o revistă în curs de ascensiune publicistică a intrat într-un schimb de opinii, cu glas ridicat, cu cel mai respectat general în rezervă, fost șef al Statului Major General, ex-consilier prezidențial, la doi președinți ai României.

Știam că amândoi conaționalii erau de ani buni într-o vizibilă divergență de opinii.
Mi-am zis că a fost o întâmplare.

Recent, fiind invitat la o televiziune și îmbătat de auzul prelung al propriei voci, același personaj public fost pus la punct, ferm, de către un general cu studii peste Ocean.
Ca o potaie bătută de un dulău, personajul a scâncit că el este doar profesor, deși înstelatul l-a atenționat că nu mai este consilier la Cotroceni.

Iar zilele trecute, pe micul ecran, același personaj îi învăța pe telespectatori cum să perceapă mutațiile din… Afganistan(!!!), în condițiile în care, prin telefon era invitat și Ioan Mircea Pașcu, pe mandatul căruia, de ministru al apărării, am fost invitați în NATO, ca urmare a trimiterii primului batalion românesc în Afganistan, la solicitarea expresă a Comandantului Suprem al NATO, adresată generalului Mihail Popescu, care comanda atunci armata țării, și pe care președintele Ion Iliescu a aprobat-o.

Trebuie să ai tupeu de zile mari, ca să bați câmpii în prezența celui ce știa tot ce a ținut de trimiterea forței expediționare românești pe tărâm afgan.

Este ca și cum un client al unui restaurant select îl cheamă pe bucătăr și îi cere să ia notițe cum să gătească azi și pe viitor…

Dar ce face personajul respectiv – și îl apără te miri cine, într-un areal de socializare – ține de cancerul societății românești.

Cel de azi fiind simplu, imagologic și inducând nesimțirea la nivel înalt.

Ca să te pronunți într-un dosar geopolitic, doar pentru că un amic de la Cotroceni te-a numit pe un post, ca să ai o bucată de pâine, la îmi scapă ce institut și să confunzi propriile aberații cu realitatea din teren, înseamnă – pot pentru ca să zic, cu scuze pentru cititori -, să nu ai toți boii acasă.

Nu ar fi singurul personaj din societatea românească obișnuit să scoată pe drum întâi carul uitând de cine ar urma să tragă căruța…

Aveți dreptate.

Este numai din cauza caniculei…

<< - Draguță, dacă nu te superi, te-aș ruga, încă un pahar cu apă! >>