Se uită înțelepciunea populară
✍ Bună dimineața,
Jurnalismul de calitate nu este generat de
impresia matinală produsă de oglindirea propriului chip în ochii unor semeni,
nici de aroganța care rupe pe te miri cine de locul și rostul său real,
nu cel mimat, într-o comunitate căreia îi aparțin și cei cu două fețe,
nici de ștergerea din memorie a unei anumite evoluții,
cu totul diferită de ceea ce unora le place să afirme,
acum, că au o nouă identitate, fabricată cu un machiavelism demn de o cauză mai bună.
Reperul numărul 1 este credibilitatea celei / celui care semnalează opiniei publice un anumit subiect.
Reperul numărul 2 este interesul cititorului de bună credință pentru comentariul pe o anumită temă.
În graba societății în care trăim, unii au trecut de la faza că ar fi putut conduce mai bine echipa națională de fotbal, la etapa în care se visează, cu ochii deschiși, președinte sau premier.
Ceea ce nu ar fi rău, dacă ar fi proiecția unei realități, nu a unei frustări deloc trecătoare.
Se uită înțelepciunea populară.
Aceea de a sta fiecare în banca lui.
Altfel este plină țara atât de mari proiecte naționale, nerealizate în ultimele trei decenii, cât și de patrihoți netoți.
17.09.2021/07:25