AL-MONITOR: Experiența Rusiei în Siria explică abordarea față de Ucraina

Scris de Kirill Semenov
12 februarie 2022

Oportunitatea de a-și testa sistemele de arme de ultimă generație în ultimii ani a încurajat Kremlinul să ridice miza în Ucraina, la fel și experiența în relația cu Turcia față de Siria.

<<

Șase nave rusești de debarcare, din flotele baltice și nordice, care au ajuns anterior la baza navală rusă din Tartus din Siria, au fost transferate la Marea Neagră, pe 8 februarie, pentru a participa la manevrele militare ale armatei și marinei ruse.

Trecerea prin Tartus a demonstrat încă o dată importanța acestei facilități, pentru flota mediteraneană a Moscovei.

Tartus nu servește doar ca punct de sprijin al Rusiei în Orientul Mijlociu, ci și ca element al infrastructurii militare pentru confruntarea globală a Moscovei cu Washington și Bruxelles.

Același lucru este valabil și pentru baza aeriană rusă Khmeimim din Siria, ale cărei capacități au fost extinse recent.

Campania militară a Rusiei în Siria, începută în 2015, a pregătit în multe privințe Moscova la nivel militar-tehnic pentru confruntarea actuală dintre Rusia și Statele Unite și NATO, precum și escaladarea ruso-ucraineană.

Președintele rus Vladimir Putin a moștenit o armată rusă incompetentă, cu o structură arhaică și cu arme învechite, care se lupta să suprime acțiunile de gherilă ale militanților separatiști din Republica Cecenă.

Conflictul ruso-georgian din 2008 a scos la iveală probleme majore în armata rusă, asociate cu învechirea nu numai a echipamentelor militare, ci și a mijloacelor auxiliare (de exemplu, comunicațiile).

A pus sub semnul întrebării dacă forțele armate ruse ar putea învinge un inamic echipat cu arme moderne, cum ar fi armatele țărilor NATO.

Campania siriană a devenit o pregătire importantă pentru ca forțele armate ruse să se confrunte cu adversari mai puternici decât mica armată georgiană sau gherilele separatiste cecene.

Nu era sigur dacă reînarmarea armatei ruse începută după 2010 ar putea îndeplini cerințele moderne, iar campania siriană a devenit un loc de testare, pentru experimentarea acestor arme în condiții de luptă.

În timp ce Rusia a început campania siriană bazându-se pe vechile, dar dovedite eficiente bombardiere de primă linie Su-24, mai târziu și-a mutat principala forță de lovitură în Siria, pentru a se baza pe noi Su-34.

Acestea din urmă au arătat o eficiență ridicată în luptă, în cazul unui conflict ipotetic în Europa.

În plus, activitatea Rusiei în Siria a oferit posibilitatea de a testa rachete de croazieră Russian Calliber, cu o rază de acțiune de 1.500-2.000 km și care sunt lansate atât de pe nave de război, cât și de pe avioane.

Dacă este necesar, aceste rachete pot fi echipate chiar și cu un focos nuclear.

Când Moscova a început să folosească aceste rachete în Siria, au apărut probleme, dar aceste neajunsuri au fost în cele din urmă eliminate, iar acum Russian Calliber este recunoscut ca o armă de luptă foarte eficientă.

Poate fi folosită de nave cu tonaj mic, de exemplu, nave de rachete, pentru fluviu-mare de tip Buyan-M.

Acest lucru face posibilă ocolirea acordului de limitare a desfășurării de rachete cu rază medie de acțiune în Europa.

Este deschis dezbaterii dacă există o legătură directă între campania din Siria și escaladarea actuală dintre Rusia și NATO.

Cu toate acestea, operațiunea militară a Rusiei în Siria a oferit în mod clar Moscovei încrederea pentru a concura cu Occidentul.

„Campania din Siria a jucat cu siguranță un rol în confruntarea Rusia-Vest”, a declarat Samuel Ramani, membru asociat la Royal United Service Institute (RUSI), pentru Al-Monitor.

„Rusia a dovedit că poate interveni militar într-un mod decisiv cu un răspuns occidental incoerent.”

“În plus, utilizarea de către Rusia a noilor tehnologii militare a creat un precedent util pentru intervenții în alte părți, inclusiv în spațiul post-sovietic.”

Leonid Isaev, profesor asistent la Școala Superioară de Economie din Moscova, a declarat pentru Al-Monitor că campania siriană a contribuit la modelarea imaginii Rusiei, atât în ​​interiorul, cât și în afara țării, ca mare putere cu o forță militară corespunzătoare.

„Aceasta a fost ultima cărămidă din temelia „marii puteri” a Rusiei, după care chiar și criticii regimului rus nu au avut nicio îndoială că Moscova este într-adevăr o mare putere militară, capabilă să joace pe picior de egalitate cu Statele Unite și NATO.” spuse Isaev.

Pe lângă dimensiunea tehnico-militară a campaniei ruse din Siria, experiența Moscovei cu țările membre NATO precum Turcia joacă, de asemenea, un rol în confruntare.

În special, jocul creșterii continue a mizei a devenit parte a relației dintre Moscova și Ankara asupra Siriei.

O strategie similară a fost testată în 2015, când un avion de luptă turc F-16 a doborât un bombardier rus Su-24 din prima linie, ceea ce a dus la prăbușirea relațiilor ruso-turce și a pus ambele țări în pericolul unei ciocniri militare în Siria.

La începutul lui 2020, Turcia și Rusia s-au apropiat din nou de un conflict militar deschis la Idlib, după ce avioane de război siriene – și, probabil, rusești – au efectuat lovituri asupra armatei turce.

Cu toate acestea, la acel moment, părțile au putut încă să facă compromisuri, în ciuda faptului că inițial au prezentat cereri inacceptabile una pentru cealaltă.

Este posibil ca această experiență să fi dat conducerii ruse încredere că Kremlinul va putea ieși din orice escaladare, găsind o soluție reciproc acceptabilă cu Occidentul.

Așa cum a spus Fyodor Lukyanov, redactor-șef al publicației rusești Afaceri Globale, pentru The New Yorker:

„Pare ca un joc diplomatic clasic de escaladare, în care ambele părți, inclusiv Rusia, își demonstrează neclintirea cu gesturi destul de dramatice”.

La rândul său, Leonid Isaev a declarat pentru Al-Monitor:

„Fără îndoială, operațiunea din Siria a dat Moscovei încredere și în acțiunile din alte zone. Atât în ceea ce privește comportamentul în Ucraina, cât și în ceea ce privește comportamentul față de NATO. Datorită politicii ruse în Orientul Mijlociu, Kremlinul a învățat să joace pentru rate mai mari, a învățat să blufeze și a învățat să-și articuleze poziția și să emită ultimatumuri.” >>