Șeful statului român se află la Kiev și în numele dorinței de pace a europenilor

✍️

În cadrul unei intervenții telefonice inițiate de Antena 3 am avut oportunitatea, mai rară, a unui dialog punctual cu Sabia de Toledo a acestui post de televiziune – domnița Nadina Campean.

5

Comentând prezența președintelui României la Kiev am salutat acest demers la nivel înalt, semnalând că șeful statului român se află acolo și în numele dorinței de pace a europenilor.

Fiecare dintre cei patru înalți emisari are o prezență motivată în capitala Ucrainei.

Președintele Franței – criticat pentru convorbirile telefonice repetate cu omologul rus – a avut răbdarea să pledeze tot timpul pentru un necesar dialog al Moscovei cu Kievul.

Cancelarul Germaniei a rămas credincios convingerii că oricât de mult ar dura conflictul pe Frontul de Est, pacea va veni în cele din urmă.

Premierul Italiei este cel ce a supervizat un plan de pace, respins de Putin, dar discutat anterior cu diplomați ruși acreditați la Roma.

Președintele României reprezintă țara riverană la Marea Neagră, care poate avea un rol pentru generarea unui coridor de trecere a unor nave ucrainene cu grâne, plecate din Odesa spre ieșirea din Marea Neagră.

Faptul că ieri, în publicația americană Newsweek, Antony John Blinken, care conduce Departamentul de Stat al SUA a afirmat că Ucraina poate câștiga războiul cu Rusia, iar azi, la sediul NATO, generalul în retragere Lloyd James Austin III, care conduce Pentagonul a reiterat sprijinul Statelor Unite ale Americii pentru susținerea luptei pentru libertate a poporului ucrainean constituie repere ale încrederii că zarurile speranței oferă un orizont aparte celor ce luptă pe Frontul de Est, pentru independența necesară față de Moscova.

~