Evitare

Prezent în cadrul emisiunii săptămânale de vineri Obiectiv EuroAtlantic la DefenseRomania, analistul militar a făcut referiri și la Insula Șerpilor și la înfrângerea majoră înregistrată de ruși la finalul lunii iunie când au fost nevoiți să părăsească insula aflată sub presiunea ofensivei ucrainene.

Aflată la o distanță extrem de mică de Kogălniceanu, la aproximativ 40 de km, Insula Șerpilor a fost cucerită de forțele ruse de ocupație încă din primele zile ale invaziei ruse fiind un obiectiv strategic pentru Moscova.

Iar în pofida faptului că în România au existat îngrijorări majore cu privire la prezența trupelor ruse la doar câțiva kilometri de granițele noastre, Ion Petrescu e de părere că nici partea rusă nu s-a simțit deloc confortabil să fie „în bătaia” trupelor americane aflate la Mihail Kogălniceanu.

„Eu totuși susțin, chiar și cu riscul de a provoca zâmbete, că rușii au dat dovadă de inteligență când s-au retras de pe Insula Șerpilor. Nu-și permiteau să mențină trupe la o distanță atât de mică de trupele americane care se află și care urmează să sosească în Dobrogea. Rușii mereu au evitat un contact direct cu trupele americane. Net superioare la toate capitolele”, a precizat Ion Petrescu în cadrul emisiunii.

CLICK AICI.

~