Mie unul mi-a plăcut maturitatea,
care s-a manifestat constant,
sfioșenia, când ne-a semnalat plusul de bunăvoință,
al tuturor față de ceilalți,
luciditatea, când fiecare a înțeles
partea sa de contribuție
în mozaicul celor ce și la Ocna Șugatag
au constituit nucleul plutonului 1,
în prezența Stăpânului Inelelor, comandantul,
cel cu blondele șuvițe devenite lauri argintii de senator roman.

Au evoluat ireproșabil, alături de noi,
soțiile celor care au decis să ne împărtășească bucuria regăsirii,
în ochii lor citind o înțelepciune care ne-a menținut acolo
unde și trebuia să fim – la a(l)titudinea celor care au mintea,
sufletul și inima pe epoleții cândva decorați cu borna de hotar simbolică și conturul României.

Nu ne-au diferențiat nici gradele,
ce țin de dreptul nostru de ofițeri,
nici funcțiile trecătoare,
nici iluziile anterioare,
dar ne-a ținut aproape bucuria unei regăsiri,
la care poate nici nu mai sperau unii dintre noi.

Nu am să dau niciun nume,
pentru că în fața vieții care ne mai așteaptă
suntem egali cu toții,
iar în cele 72 de ore petrecute împreună am înțeles
că a săpat timpul destule crevase în trupurile noastre,
dar caracterele sunt aceleași,
neatinse de încercările unor vremuri aparte.
Am onoarea să vă salut,
supraviețuitori ai promoției 1977.