Comunitatea transatlantică democratică va asista la noi evenimente militare nedorite

✍️La sugestia matinală profesională a asistentei de producție, de la B1TV, domnița Budala Claudia, am avut o intervenție telefonică în emisiunea prezentată de doamna Luiza Cergan.

4

În dialogul purtat cu nuanțata jurnalistă am reiterat convingerea personală, că după anexarea regiunilor ucrainene Lugansk, Donețk, Zaporojia și Herson – care va avea loc azi, în Sala Sfântul Gheorghe, din Marele Palat al Kremlinului, la ora 15:00 (12:00 GMT), în cadrul unei ceremonii de semnare privind încorporarea noilor teritorii în Rusia, după cum a declarat Dmitri Sergheevici Peskov, secretarul de presă al președintelui rus Vladimir Putin – NU va fi folosită arma nucleară tactică pe teritoriul Ucrainei sau în nord-vestul apelor Mării Negre.

Asta pentru că și militarii ruși, de rang înalt, au familii, există clar exprimat un avertisment public al Casei Albe și chiar la nivelul unui adjunct al ministrului rus de externe a fost dezmințită o asemenea ipotetică intenție a Moscovei.

De altfel, SUA au făcut demersuri diplomatice prin care au sugerat Chinei și Indiei să facă presiuni asupra Rusiei, pentru ca să revină Kremlinul la poziții publice mult mai raționale.

Ofensiva trupelor ucrainene va continua, afluirea rezerviștilor ruși mobilizați acum se va derula pe mai departe, cu dislocarea lor în noile teritorii ale Federației Ruse decupate din estul și sudul Ucrainei, astfel încât comunitatea transatlantică democratică va asista la noi evenimente militare nedorite, din păcate sângeroase, la est de granița răsăriteană a NATO.

~