Cam ca acum…

✍️Producătoarea de emisiuni TV, Gabriela Drumea mi-a făcut surpriza plăcută să mă invite la un talk show moderat, cu tact și bună știință jurnalistică, de doamna Nadia Ciurlin.
Coechiper de platou, din nou, a fost ex-parlamentarul UE, Victor Bostinaru, ca de obicei un interlocutor plăcut, nuanțat, cu intervenții din care telespectatorii au ce reține, atunci când aruncă o privire spre dosarul geopolitic al Frontului de Est.

În ce mă privește am semnalat conaționalilor interesați de subiect:

1. Încercuirea
parțială a trupelor rusești în orașul Lyman, de unde ulterior acestea s-au retras este, desigur, o victorie a trupelor ucrainene eliberatoare.

Prudența
ne îndeamnă să reflectăm și asupra ipotezei în care retragerea s-a făcut la ordin, pentru salvarea trupelor invadatoare, parțial încercuite acolo, dar și pentru că – după discursul belicos al lui Putin, la ceremonia anexării a patru regiuni ucrainene – este posibilă folosirea unei arme nucleare tactice, în zona Lyman, Federația Rusă având acum între 1000 și 2000 de asemenea arme utilizabile.

2. Reanalizarea
discursului lui Putin – de la ceremonia sigilării publice a anexărilor cunoscute – ne conduce și la concluzia, tristă, că el a amintit de Hiroshima și Nagasaki doar pentru a arăta indirect, că acolo se trăiește și azi, deci și în Ucraina se va putea trăi în zonele ce ar putea fi lovite de arme nucleare tactice rusești.

3. Reînceperea
negocierilor dintre Moscova și Kiev este o necesitate, pentru că în acest război – în pofida celor afirmate de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care crede că Ucraina ar putea învinge – soluția cea mai realistă este încheierea ostilităților prin compromisuri reciproce.

4. Place sau nu Kievului,
după destrămarea URSS a moștenit teritorii pe care și azi mai locuiesc minorități naționale, care au fost umilite de decizia dictatorială privind obligativitatea învățării și exercitării profesiilor exclusiv în limba ucraineană.

5. Ucraina
a devenit o republică independentă cu granițe administrative, din vremea existenței URSS, nicidecum istorice.

6. Ucraina
ar fi putut avea inteligența acceptării unui statut tipic Confederației Elvețiene, dar a preferat naționalismul găunos și așa s-a ajuns la război.

7. Istoria ne învață
că acolo unde a ajuns cizma sovietică, ulterior rusă – în 1992 în Transnistria, în 2008 în Georgia, în 2014 în Crimeea, retragerea trupelor Moscovei a rămas o simplă exigență a celor care doresc libertatea popoarelor, dar…
… NU au trimis trupe în teren, fie și sub forma de căști albastre, ca să le sprijine efortul de salvgardare a identității naționale.

8. Enunțul lui Zelenski,
că este dispus să negocieze, dar fără Putin, constituie o glumă bună poate numai la Radio Erevan.

9. Pe termen scurt,
Generalul Iarnă va regla, concret, situația de pe Frontul de Est.

10. Pe termen mediu,
continuitatea negocierilor, oricât de dificile ar fi acestea, ar reprezenta un semn de luciditate geopolitică.

11. Adevăratele negocieri,
pe care Kremlinul le așteaptă sunt cele cu Casa Albă, dacă nu cumva acestea se vor derula, o vreme, doar la nivelul serviciilor secrete americane și rusești, ca pe vremea Crizei Rachetelor din Cuba, care a început la 14 octombrie 1962 și a durat 38 de zile, până la 20 noiembrie 1962.

Această criză a fost privită atunci ca fiind momentul când Războiul Rece a fost foarte aproape să devină război nuclear și să se transforme în Al Treilea Război Mondial.

Cam ca acum…