Războiul iluziilor din Europa de Est

Și ar mai fi ceva. Reacții emoționale, funcție de sursa informației, pot fi generate și la noi în țară – premeditat sau din prostie -, dar să nu se uite că atât la Moscova, cât și la Kiev, propaganda acționează 24 de ore din 24.

6 - Copie

Culmea ridicolului involuntar? Este detaliul că unii foști parlamentari dâmbovițeni fac alergie la prezența, la diferite posturi de televiziune, în țări membre ale NATO, a unor ofițeri în rezervă, care se pronunță despre mersul războiului ruso-ucrainean, deși ar trebui să înțeleagă că ei au libertatea de exprimare pe care camarazii lor activi nu o au și – de pildă – în Statele Unite, atunci când un general, în retragere, apare la CNN, cu un punct de vedere, exprimă opinia pe care deja au prezentat-o, la Casa Albă, cei care conduc Pentagonul.

Războiul iluziilor unora sau altora este cel care generează predicțiile aiuritoare, ale unor amatori insignifianți, după principiul cunoscut că un cetățean turmentat de buna părere despre sine poate fi – în mintea lui – și antrenorul echipei naționale de fotbal și lider de partid, șef de stat sau comandantul armatei.

Numai că în arena geopolitică a toamnei anului 2022, războiul imagologic nu se substituie prognozelor și deciziilor reale luate în spatele ușilor închise, fie în Vest, fie în Est. Chiar și un dictator, ca Putin, cunoaște că se poate juca cu opinia publică internă, dar nu poate păcăli Alianța Nord-Atlantică, cu 3,2 milioane de militari. Răbdarea a fost și rămâne cuvântul de ordine la Comandamentul Suprem al Forțelor Aliate din Europa.

TEXTUL INTEGRAL POATE FI CITIT AICI.

~