Cipilică

✍️ M-am întrebat de ce ar fi, printre altele,
înlocuit actualul ministru român al apărării
și mi-am amintit de o cipilică.

Una pe care scria MAKE ROMANIA GREAT AGAIN.

Nu cred că a fost inițiativa președintelui de atunci al SUA,
de a oferi omologului român, la Casa Albă, așa ceva,
ci doar sclipirea de moment a ambasadorului român din acea clipă, care,
după cum știu bine, spera, precum în 2004, așa și în 2022,
să devină ministrul armatei și pentru că are conexiuni aparte
la Washington D.C. și la Londra, ceea ce ar fi bine pentru țară,
dacă, printre altele, harta din perioada ce vine ar arăta, cândva,
nu doar imaginar, conturul României din perioada interbelică.

Însă, pe cipilică nu scria MAKE ME GREAT AGAIN.

~