En passant
Fiind în drum spre o altă instituție de presă
am avut o intervenție telefonică,
la sugestia optimistei
conaționale Budala Claudia,
în emisiunea de știri și comentarii realizată de
ofensiva Ioana Constantin,
o jurnalistă care a înțeles că în ziua de azi,
în detalii stă cheia descifrării unor anumite luări de poziții,
precum, de pildă, atacul verbal al premierului maghiar
la entitatea statală ucraineană,
sau poziția ministrului de externe al Ungariei,
de sprijinire a poziției Turciei,
atunci când Suedia este luată la bani mărunți, la poarta NATO,
de un sultan neoficial, dar recunoscut de mulți în persoana președintelui Erdogan.
N-am înțeles
la cine se referea un terț,
care a ținut să precizeze că poate a citit și
alte cărți ( bănuiesc decât alții),
aici vizând probabil pe cele cu conținut religios,
că mă îndoiesc că a avut acces și la arhivele MI5 și MI6.
Apoi, același terț
a contracarat ideea că între două țări NATO – Grecia și Turcia -,
conflictul de ordin oratoric nu va fi continuat de o confruntare militară,
susținând că dacă Republica Moldova poate fi ocupată, de militari ruși,
în șapte ore – afirmația îmi aparține – atunci insulele grecești
vor fi ocupate, de militari turci, mult mai repede, probabil într-o oră.
Bun,
la atâta știință de carte
privind misiunile
FOS – Forțele pentru Operațiuni Speciale –
o să îl recomand pe post de consilier,
al atașatului militar grec la București.
Bomboana pe colivă
a venit când… citind mai multe cărți, terțul a invocat
ocuparea rapidă de militarii turci a Ciprului de Nord,
Cipru ca atare nefiind nici azi un stat membru al NATO.
La 18 februarie 1952,
au aderat la tratat Grecia si Turcia.
Asta așa, en passant,
eu citind alte cărți, în Germania, Elveția, Canada și SUA.
Niciuna religioasă.