Există un singur neam despărțit, momentan, de Milcovul de azi – respectiv Prutul
??
Probabil
că inițiativa președintei Maia Sandu
– care le-a cerut, luni seară, cetățenilor Republicii Moldova,
ca să iasă în 21 mai, în Piața Marii Adunări Naționale de la Chișinău,
pentru a arăta lumii că sunt „hotărâți și stăpâni în casa lor”,
iar singura cale corectă este aderarea țării la Uniunea Europeană – are un tâlc aparte.
Cam în aceeași perioadă
și Kievul bate din călcâie la poarta Uniunii Europene.
În condițiile în care
solicitarea Ucrainei de a intra în NATO
NU va fi acum posibilă,
iar Republica Moldova oficial rămâne o entitate europeană neutră, este posibil ca soluția de compromis
să fie la nivelul Uniunii Europene,
în sensul unei luări publice de poziție,
care să confirme șansele mai apropiate de primire în UE,
ale celor două republici ex-sovietice,
nu peste noapte, nu oricum,
ci prin înțelegerea reciprocă a căii viitoare de urmat.
Dacă lăsăm la o parte sintagma,
total neinspirată,
de popor moldovean
– în condițiile în care, anterior,
în Constituție a fost înscrisă sintagma limba română -,
efortul puterii actuale de la Chișinău
este și o înțelegere a faptului că, din toamnă,
republicanii vor pune presiune pe președintele Joe Biden,
atât în ce privește
condiționarea viitorului ajutor multilateral pentru Ucraina,
cât și în privința sprijinirii identității din stânga Prutului,
care aspiră la condiția statală a
Austriei… față de Germania.
Dar istoria nu poate fi rescrisă,
chiar dacă pe 27 martie 2023,
la Palatul Parlamentului din București,
oficiali uimiți de ceremonia la care luau parte,
semnau ca primarii,
pe un panou,
pentru ca actuala conducătoare a Senatului României
să se uite galeș la președintele țării,
în speranța că la schimbarea premierului nu va fi uitată.
Nu îmi aduc aminte
ca în istoria poporului român in integrum
artificiile politice să fi alterat drumul națiunii
lui Mihai Eminescu, spre viitorul pe care îl merită.
O luare de poziție, la nivelul Președintelui României era necesară.
Nu există poporul moldovean și poporul român!
Există un singur neam despărțit,
momentan, de Milcovul de azi – respectiv Prutul.
Și asta este bine să nu se uite de stataliștii de la Chișinău,
chiar dacă nu le place, pentru că le periclitează funcțiile trecătoare.