Mitropoliți…

✍️ Tot poposind
în catedralele mediatice dâmbovițene am observat, în direct și la ore de vârf, cum mitropoliții diferitelor culte – de promovat și comentat fluxul de știri, oricum vizat de Cupola Supremă, cu o acribie științifică – au reacții din cele mai bizare.
😉Un mitropolit
se creartă, între două rugăciuni, în pauza publicitară, cu te miri cine, din studio, deși adevăratul vizat este invitatul din platou, cu care are de împărțit o amintire mai veche.
😅Altul,
când vine pe platoul de filmare țipă la întreaga redacție, ca să se știe că a revenit stăpânul unor dezinformări deplorabile.
😂Unui al treilea
i se fâlfîie de ținuta ecleziastică și își amuză telespectatorii cu apetitul său pentru expresii tari și mă opresc aici.
😇Al patrulea,
dar nu ultimul dintre mitropoliți se simte bine în amvonul imagologic, de unde răspândește comentariile pline de patos, deși uneori ceea ce citește nu corespunde realităților puse sub lupa atenției opiniei publice naționale.
🤨Fiecare dintre ei este un singuratic,
un neînțeles, alfa și omega televiziunii competitive din România, o țară care se recunoaște tot mai puțin în glumele de pe micul ecran, în pomădeala reprezentanților partidelor politice, în isteriile unora care nici ei nu mai știu, cu câte ore în urmă au servit un pahar de apă tare.
🤔Mitropoliți…
🤭Totuși,
din când în când dau semne că țin cont de dojana Patriarhului mediatic și atunci lumea lor interioară se cutremură…pentru două sau trei secunde…după care, cu tupeu, înainte…

~