CRONICA NATO din nr.178 al revistei NEWSWEEK ROMÂNIA

IMPASUL DINTRE ALIAȚI ȘI RUSIA

Dacă pe planul politicii interne, alegătorii au observat că actuala clasă politică autohtonă nu prea a tras concluzii realiste, după harababura de la alegerile prezidențiale,
pe planul politicii externe asistăm la reiterarea obsesivă a prezenței noastre în NATO și în UE, în condițiile în care, în mod subtil, în diferite arealuri ale presei românești mai persistă, sub formă de senzaționale dezvăluiri, contestări de un primitivism infantil, ale dinamicii publice a conflictului de pe Frontul de Est, din Ucraina.

1. Așa a fost adusă în atenție și opinia politologului american John J. Mearsheimer, care semnala, într-un dialog cu politologul norvegian Glenn Diesen, despre cum „Occidentul își provoacă propria distrugere în Ucraina și Gaza” și anume: finalul războiului din Ucraina e aproape.
Asta o afirmă analistul care avertizat încă din anii 1990 că expansiunea NATO spre Est va provoca tensiuni cu Rusia. În anul 2014, tot el a susținut: criza din Ucraina a fost declanșată de politica occidentală, în special de sprijinul acordat integrării Ucrainei în NATO.
El mai avertizase, despre ascensiunea Chinei ca mare putere și despre riscul unui conflict între SUA și China, în special în Asia-Pacific, din cauza competiției pentru hegemonie regională.
Un conflict care nu s-a mai produs decât la nivelul declarațiilor mai degrabă ambigue, emise atât la Beijing, cât și la Washington D.C.

2.Numai că politologul american face și afirmații hazardate, în dialogul amintit. El crede că: “În discursul public, cel puțin în mainstream, există convingerea că ucrainenii se descurcă destul de bine, iar rușii sunt cei în dificultate(…) Eu cred că această viziune este iluzorie. Ucrainenii sunt într-o situație gravă. Rușii se descurcă bine. Este suficient să observi expresia lui Putin la recenta conferință Valdai pentru a înțelege că rușii se consideră în avantaj. Dacă asta nu e suficient, citește editorialul recent al generalului Zalujnîi, care descrie starea războiului și perspectivele viitoare.
Desigur că el înțelege că Ucraina este într-o situație dificilă: sunt depășiți numeric, este un război de uzură, iar continuarea lui va duce la înfrângerea Ucrainei. El nu prevede o victorie.”
Păi… dacă acum, înaintea iernii din 2025, rușii mențin 700.000 de militari în Ucraina, nu cumva se confirmă că armata ucraineană are un efectiv defensiv notabil?…
Uzura afectează, în egală măsură, pe invadatorii ruși și pe apărătorii ucraineni. Însă evoluțiile de pe front confirmă, tot mai mult, că niciuna din taberele combatante nu își va putea asuma practic victoria, doar va trebui să accepte volens nolens, un tot mai visat armistițiu.

3.. Aproape toate rapoartele – fabulează același John J. Mearsheimer -, “atât din partea ucraineană, cât și din cea rusă, descriu o situație în care ucrainenii sunt în corzi. Se confruntă cu dificultăți majore, luptă să țină piept rușilor în zona Pokrovsk, dar pentru asta trebuie să mute forțe din alte puncte ale frontului, slăbindu-le. Cea mai mare problemă este lipsa de trupe pentru a acoperi linia frontului, ceea ce lasă breșe pe care rușii le exploatează.”
În realitate, chiar în luna septembrie, un cotidian național românesc s-a lăsat păcălit de o gogoriță informațională privind atacul unei necunoscute divizii rusești, un atac atât de puternic… încât nu a mai venit ulterior nicio știre despre divizia trâmbițată de Moscova, semn al unei păcăleli în buna tradiție a armatei ruse.

4.”Dacă ar fi fost înțelepți, ucrainenii ar fi încheiat un acord demult și ar fi fost într-o poziție mai bună. Ar fi obținut un acord bun? Nu, nu există acorduri bune acum. Întrebarea fiind care este cel mai puțin rău acord. Răspunsul este să oprească războiul imediat și să facă tot posibilul pentru a ajunge la un compromis cu rușii, astfel încât țara să nu fie distrusă și mai mult. Ucraina a pierdut războiul, iar în astfel de cazuri trebuie făcute concesii majore învingătorului. Scopul este să minimizezi aceste concesii, în special în privința teritoriului pierdut, iar asta implică colaborarea cu rușii” a aberat, fără jenă, tot John J. Mearsheimer. Asta pentru că Putin excelează în arta mimării compromisurilor publice, dar nu își respectă angajamentele luate.

5. Mearsheimer îi taxează pe cei care “par să creadă că ucrainenii pot schimba cursul pe câmpul de luptă sau că Rusia reprezintă o amenințare mortală care ar putea cuceri teritorii în Europa de Est sau chiar Centrală, inclusiv Germania. Nu înțeleg cum cineva care cunoaște Rusia, războiul și echilibrul de putere poate crede că Rusia ar putea cuceri teritorii semnificative în Europa. Nu există dovezi că Putin ar vrea să cucerească întreaga Ucraină, ci dimpotrivă, a declarat că nu are interes în vestul Ucrainei din motive strategice. Nu a amenințat niciodată statele baltice sau Polonia. Un război cu NATO ar fi o nebunie din perspectiva lui.” Haida de! Asta-ĭ nostim!… Neprihănitul Vladimir Vladimirovici Putin, alias Vova cel sfânt…

6.”Intențiile lui Putin par să vizeze controlul unei părți din estul Ucrainei și transformarea Ucrainei într-un stat disfuncțional. În ceea ce privește capacitățile, armata rusă a avut dificultăți în a cuceri a cincea parte din estul Ucrainei. Nu pare pregătită să invadeze întreaga Europă. Discursurile liderilor europeni despre amenințarea rusă sunt lipsite de realism. Totuși, mulți par să creadă că Rusia este comparabilă cu al Treilea Reich, iar armata sa cu Wehrmacht-ul, și acționează în consecință, folosind Ucraina pentru a slăbi Rusia. Din perspectiva Ucrainei, aceasta este o catastrofă. Ultimul lucru pe care ucrainenii ar trebui să-l facă este să încerce să „sângereze” Rusia. În final, ei înșiși vor fi cei care vor suferi pierderi masive, pentru a proteja Europa de o amenințare inexistentă. Este o nebunie.” John Joseph Mearsheimer ar fi bun de scenarist geopolitic. Mai ales că a ignorat voit “sângerarea” Ucrainei. Și a omis realitatea că Rusia nu își permite să susțină luptele pe două fronturi – în Ucraina și – pe viitor -contra unei țări membre a NATO.

7. “Sovieticii au ocupat Europa de Est și au întâmpinat o rezistență constantă: revolta din Germania de Est în 1953, Ungaria în 1956, Cehoslovacia în 1968, probleme cu România, Albania și Iugoslavia. Ideea că Rusia ar vrea să recreeze un nou Pact de la Varșovia este nerealistă. Experiența sovietică din Afganistan, similară cu cea americană, arată că ocuparea altor țări este o rețetă pentru dezastru. În era naționalismului, statele vor autodeterminare, iar Putin înțelege acest lucru. Argumentele că ar vrea să refacă imperiul sovietic sunt lipsite de fundament.’
Sigur, când locuiești liniștit în Statele Unite ale Americii, vânzoleala militară din estul și sudul Ucrainei, o poți reinterpreta după bunul plac, deoarece nu există un preț public imediat, al acestei deformări grotești a tragediei națiunii ucrainene.
Analistul John Joseph Mearsheimer va mai avea un șoc al viitorului, când Rusia – cu sau fără Putin – va renunța la război și va accepta un armistițiu pe termen lung. Adică la reiterarea situației din Peninsula Coreea, că tot au venit să lupte pe frontul din Ucraina circa 15.000 de militari nord-coreeni și 5000 de voluntari civili cubanezi.

Pentru primirea Premiului Nobel pentru Pace, pe 2025, în anul 2026, Trump pare să își fi asigurat nominalizarea cu Pacea impusă în Gaza.
Nu ar fi mare supriza, dacă pe lista sutelor de candidați la acest premiu va fi nominalizat – la presiunea diplomației americane – și gospodin Putin, pentru a i se oferi astfel o ieșire onorabilă din meciul de box geopolitic din Ucraina.

Ceea ce ar duce la schimbarea culorii penajului porumbeilor simbolici, din alb imaculat în roșu sângeriu…Altfel cum?