IN MEMORIAM: GENERALUL PRIMULUI POD DE FLORI

După cum au aflat, cu tristețe, conaționalii care au purtat uniformele de grăniceri, comunitatea lor simbolică este mai mică cu un compatriot, trecut acum la cele veșnice – generalul Petre Teacă.
Pentru necunoscători este doar un înstelat mai puțin.
Pentru cei care l-au prețuit a fost comandantul energic al Brigăzii 9 Grăniceri Timișoara (1982 – 1987). În perioada 1 iulie 1987 – 20 iulie 1990 colonelul Petre Teacă a fost comandantul Comandamentului Trupelor de Grăniceri.
Până aici, în mod aparent, nimic neobișnuit.
Și totuși, pe 6 mai 1990 am avut onoarea să îl intâlnesc dimineața și seara, la căminul militar din Iași, înaintea și după derularea primului POD DE FLORI peste Prut.
În dimineața acelei zile am aflat, atunci ca jurnalist militar, că a fost mandatat să țină legătura cu interlocutori militari sovietici – serios îngrijorați de organizarea acelui eveniment.
Seara mi-a relatat, la cină, că a fost preluat cu un elicopter militar, de sovietici, această aeronavă survolând atât punctele de trecere a frontierei româno-sovietice, cât și locațiile unde erau postate, de regulă în păduri, camioane militare, cu trupe speciale, dotate cu câini-lupi, menite a contracara presupusul entuziasm al oaspeților veniți de peste Prut, din România.
Între timp a fost informat că președintele de atunci al Franței, europeanul François Mitterrand l-a sunat la telefon pe omologul român, Ion Iliescu, sensibilizându-l că a avut o altă convorbire, tot telefonică, cu Mihail Gorbaciov, care l-a rugat să transmită la București, președintelui român să nu forțeze mâna destinului și să nu încerce să transforme primul Pod de Flori, peste Prut, în debutul reunificării României cu județele înstrăinate din fosta Basarabie, pământ de drept românesc, atunci ca și acum.
Iliescu și-a păstrat calmul, dar în timp ce conaționalul Petre Teacă era plimbat de sovietici cu elicopterul, treceau Prutul – cu flori, nu cu arme – peste 1,200.000 de români eliberați de teama represiunii ipotetice a Moscovei.
Le-a fost frică rușilor, de mareea umană românească generată de primul Pod de flori, peste Prut?
Indiscutabil, da.
La Podul de la Ungheni- unde m-am aflat toată ziua, au venit doi colonei KGB, de la ambasada URSS, din București. Erau palizi și repetau înfrigurați interogația: “Ce se întâmplă?“
Păi se întâmpla că românii adunați acolo, pe ambele maluri ale Prutului, scandau, cu entuziasm, versurile unui cântec cunoscut – „Moldova, Ardealul și Țara Românească!“
De emoție, grănicerul sovietic aflat la capătul podului de cale ferată, de la Ungheni, s-a împiedicat și era să cadă -cu arma purtată la umăr- pe pietrișul dintre șinele de tren.
De reținut – Kremlinul tremura la ideea că românii s-ar putea uni din nou, în mod pașnic – eveniment inevitabil în viitor.
Fără a transforma prezența sa la Prut, în altceva decât simpla și demna reprezentare a statului român la un eveniment așteptat de multă vreme, compatriotul Petre Teacă a reamintit gazdelor sale, că milionul de români pașnici ar fi putut spulbera, într-un iureș 100% motivat, trupele de tip nazist din camioanele pitite te miri unde. Nu a fost cazul, dar sovieticii s-au temut de o asemenea perspectivă.
Petre Teacă rămâne în memoria colectivă ca un grănicer realist, iubitor de patrie și de hotarele strămoșești – aici nefiind vorba de nicio exagerare, doar de o reflectare sintetică a staturii morale a unui compatriot aparte, trăitor în