O inerție vizibil defetistă, la nivel înalt
Departe de a se considera scutiți de privațiunile altor categorii sociale, profesioniștii mlitari seniori speră, ca de Ziua Armatei Române, în noul executiv – dezirabil a primi voturile necesare în legislativul național, să se convină asupra a două măsuri posibile, în ceea ce îi privește pe rezerviștii de azi.Ads×Prima ar fi revenirea la indexarea anuală a pensiilor militare, înghețate de ani buni, printr-o decizie care NU ține de buna guvernare democratică.A doua ar fi acordarea permisiunii conducerii Ministerului Apărării Naționale, și celei a Ministerului Afacerilor Interne, ca în primele luni ale anului 2027 să găsească resurse financiare interne, prin redistribuiri de alocații bugetare, pentru a elimina practic inechitățile existente în sistemul militar de pensii.În acest sens ar putea fi împuternicit, ca titular de proiect, generalul Constantin Năstase, care a gestionat ani buni sistemul financiar militar și are propuneri deloc de neglijat – dacă vor primi și girul voinței politice, la palatele puterii de azi – prezidențială, executivă și legislativă.Recursul repetat la formula – „indicați resursa finanțării unor asemenea măsuri“ – este mai degabă o modalitate facilă de a îngropa public inițiative de ordin social, ce par a fi amânate dintr-o inerție vizibil defetistă, la nivel înalt. Acest text a fost copiat de pe Ziare.com Onorul rezerviștilor de Ziua Armatei Române https://ziare.com/armata/onorul-rezervistilor-de-ziua-armatei-romane-2041393?utm_source=Ziare.com&utm_medium=copy-paste

