Cu Tudor Mușat, la B1TV

Apărarea colectivă a NATO a fost slăbită?

Summitul NATO de la Vilnius nu este un congres geopolitic
necesar dezirabilului triumf viitor, al unei țări candidate – cel mai probabil pe termen lung.

Va fi un moment
în care aliații vor confrunta harta Europei de Est
cu realitățile din teren, unde contraofensiva ucraineană a fost încetinită de “dinții” de beton instalați de invadatori,
alături de câmpuri de mine și tranșee dovedite eficiente – din perspectiva invadatorilor, care mențin controlul a 17% din teritoriul ex-sovietic ucrainean.

A vorbi
de alungarea forțelor ruse invadatoare ține de un ideal frumos, eliberator, dar trupele de ocupație nu dau semne că s-ar afla în fața unei înfrângeri majore.

Până Kievul
va deveni mai realist, americani lucizi, foști diplomați, au demarat – cu informarea Casei Albe – tatonări, pentru posibila reluare a negocierilor de pace, cu interlocutori ruși, inclusiv cu longevivul ministru de externe, Serghei Lavrov.

Rușii
ar fi de acord cu instituirea unei zone demilitarizate și cu o retragere simbolică a trupelor combatante, pe o anumită distanță, de la zona menționată.

Sprijinul militar
sporit pentru Kiev, din partea Statelor Unite și a aliaților săi, nu înseamnă că la un moment dat,
probabil până la finele acestui an,
nu va fi avansată formula unui cadru lărgit a negocierilor de pace, care nu ar displace Moscovei
și ar putea fi acceptat și de Kiev,
din perspectiva realității că în anul 2024,
Casa Albă va fi sub presiunea previzibilă a campaniei electorale prezidențiale.

Pledoaria
unor terți pentru “mai multă flexibilitate operațională pentru forțele ucrainene, de a viza sistemele de tragere rusești în interiorul Rusiei” este de înțeles, din perspectiva interesului național ucrainean,
dar din perspectivă transatlantică va genera prudență și rezerve exprimate public.

Pentru Kiev,
victoria Ucrainei este cea mai importantă prioritate strategică pentru Alianță. Un enunț amendabil.
Alianța Nord-Atlantică
este una defensivă, nu ofensivă,
urmărind echilibrul strategic și revenirea, în timp,
la ceea ce era cândva, dialogul diplomatic constant al NATO cu Rusia.

Credibilitatea politică a NATO
a fost reiterată de ajutorul complex, pe multiple planuri,
acordat Ucrainei, în lupta sa pentru supraviețuire statală,
dar măsurile de întărire a forței defensive a Alianței vizează,
în primul rând,
apărarea miliardului de cetățeni ai comunității transatlantice.

Rezervele unor state membre,
față de anumite așteptări ale Kievului nu pot fi ignorate.

Și din acest punct de vedere,
președintele Joe Biden a avut dreptate,
când a afirmat că Ucraina nu este acum pregătită pentru a intra în NATO.

Sigur că,
din perspectiva ultimelor cinci sute de zile de confruntări militare dure, pe Frontul de Est, a ritmului de livrări, către Ucraina,
a unor cantități deloc infime de armament, muniție, tehnică de luptă și alte materiale, se impune interogația:
apărarea colectivă a NATO a fost slăbită?

Dacă
aș fi purtătorul de cuvânt al aliaților aș răspunde cu onestitate:
s-au mărit spațiile libere,
din depozitele multor state membre ale OTAN.

Apariția în arena publică
a unora care vorbesc – mai degrabă mirați –
de conceptul ambițios al NATO,
pentru descurajarea agresiunii și apărarea zonei euro-atlantice înseamnă necunoașterea forței de ripostă a aliaților,
a cărei coloană vertebrală o constituie ieri, ca și azi,
acum ca și în viitor, forțele terestre, aeriene, navale, cibernetice și spațiale ale Statelor Unite ale Americii.

Cele trei noi planuri defensive regionale
nu sunt un moft venit de peste Ocean, de la Unchiul Sam.

Sunt trei zone vizate, în interiorul spațiului euro-atlantic.

Una condusă de la Norfolk / SUA,
care va coordona apărarea Americii de Nord, a Marelui Nord și Europei de Nord.

O altă zonă este supervizată de la Brunssum,
o localitate în provincia Limburg, din Țările de Jos, care are în responsabilitate defensiva Europei centrale, pornind din Estonia și ajungând în Munții Alpi.

Și mai există zona sudică a Europei,
de care răspunde comandamentul aliat de la Napoli
și care supervizează întărirea prezenței maritime a aliaților,
de la Marea Mediterană, până la Marea Neagră.

O luare în discuție a dimensiunii nucleare,
a strategiei de descurajare a NATO,
este invocată de cei care ignoră realitatea că
tocmai Kremlinul știe exact că SUA, Marea Britanie și Franța
au împreună o forță de ripostă, pe acest plan,
peste capacitatea rusească de lovire cu rachete intercontinentale.

Acesta fiind unul
dintre motivele pentru care
Federația Rusă nu își propune să atace NATO.

Am observat lipsa de realism,
a unor est-europeni, care dau ei sfaturi
cum ar trebui să se deruleze agenda aliaților
reuniți la Summit-ul din 11 și 12 iulie, de la Vilnius.

NATO nu este Uniunea Europeană.

Deciziile principale
sunt convenite înainte de reuniunea propriu-zisă.

China
are propria viziune privind relația sa cu Rusia,
dar asta nu înseamnă că a devenit automat inamicul NATO.

Participarea la Summit-ul de la Vilnius
a partenerilor NATO din Indo-Pacific –
Australia, Noua Zeelandă, Coreea de Sud și Japonia –
este un gest de diplomație constructivă,
o bătaie pe umărul Beijingului,
în sensul că soluțiile pașnice
rămân preferabile
pentru diferențele de opinii strategice, manifestate în spațiul asiatic.

Indiferent
de momentul în care Suedia va deveni o țară membră a NATO,
are la nord și la est state membre ale Alianței Nord-Atlantice,
Norvegia și Finlanda, plus garanția SUA,
că până la intrarea în OTAN nu va rămâne singură,
în cazul unei surprize strategice.

Și este foarte bine
că i s-a prelungit mandatul secretarului general al NATO,
Jens Stoltenberg,
un geopolitician capabil de a armoniza supremația militară a SUA,
cu experiența profesioniștilor militari britanici,
cu orgoliile expediționare repetate ale Parisului,
cu prudența tradițională a Berlinului,
cu rolurile liber asumate,
la granița răsăriteană a Alianței Nord-Atlantice,
de România și Polonia.

NATO nu este în război în Ucraina,
dar vrea respectarea normelor dreptului internațional,
inclusiv a Cartei ONU.

Alianța și-a declarat
solidaritatea fermă cu Kievul,
dar asta nu înseamnă că tot ce se dorește în capitala Ucrainei
devine ordin de zi, la sediul NATO.

Nu.
Ucraina nu este un membru de facto al Alianței.

Dar NATO a înțeles
nelegiuirea Moscovei și sprijină lupta ucrainenilor pentru libertate.

După cum și Kremlinul a priceput,
dincolo de propaganda deșănțată, mincinoasă,
ruptă de realitatea câmpului de luptă,
că există o linie roșie, pe care nu o poate trece,
deoarece reacția OTAN
ar fi imediată, proporțională și trupele aliate
nu s-ar opri la frontierele restabilite manu militari
– de pildă cele ale țărilor baltice.

Cine cere ca liderii NATO
să se angajeze să încheie rapid războiul,
ajutând Ucraina să câștige exprimă un deziderat al Kievului,
dar finalizarea rapidă a confruntării armate,
de pe Frontul de Est,
nu poate ocoli negocierile de pace.

Fără ajutorul complex,
decisiv, al aliaților,
statul ucrainean ar fi fost acum parte de Federației Ruse.

Iată de ce
aliații au dreptul
să reformuleze chestiunea negocierilor de pace,
în sensul convenirii unui cadru multinațional,
la care să fie prezenți diplomații
Ucrainei, SUA, NATO, UE, Rusiei și Chinei.

Altfel, dialogul diplomatic va începe la calendele grecești.

Fără reformularea
enunțului conform căruia Kievul
va decide când încep negocierile de pace vom asista, în continuare,
la un război de uzură,
la alte numeroase victime, civile și mai ales militare,
la declarații incendiare și catastrofe umanitare.

NATO înseamnă descurajarea agresiunii
și o apărare consolidată.

Dar noua forță
de răspuns a aliaților
– compusă din 300.000 de militari,
foarte bine instruiți, sprijiniți pe plan aerian și naval –
va ajunge, de pildă, la granița de est a NATO, după 30 de zile.

Iată de ce

ochii politicienilor actuali trebuie să se întoarcă la Armata Țării.

Deoarece, principial,
aceasta va trebui să facă față, inițial, în mod profesionist,
unei surprinderi strategice.

Faptul că
un oficial român propunea interlocutorului său de la Berlin,
ca să vină și trupe germane pe teritoriul României,
arată mai degrabă un gest de captatio benevolentiae,
dar nicidecum de cunoaștere
a dinamicii militare din comunitatea transatlantică.

Summit-ul NATO,
din 11 și 12 iulie, de la Vilnius,
este reuniunea celor care vor
păstrarea echilibrului strategic și consolidarea defensivei spațiului euro-atlantic.

Abia după încheierea războiului,
Ucraina poate beneficia de invitația de a intra în NATO.

Asta se poate întâmpla după mulți ani…

La A3 / CNN

– Este alături de noi, printr-o legătură Skype, domnul colonel Ion Petrescu, analist militar. Bună ziua domnule Petrescu. Mulțumesc pentru intervenție. Ce credeți că urmează, după dialogul lui Putin cu Prigojin?

– Sărut mâna, doamna Andreea Dumitrache. Vă mulțumesc frumos pentru invitație. Da, este un subiect interesant. Cu precizarea că Prigojin s-a dus la Putin însoțit de comandanții structurilor subordonate Companiei Private Militare Wagner. Practic, cu ocazia aceasta, a încercat să îl convingă pe președintele Federației Ruse că revolta mercenarilor era împotriva ministrului apărării și șefului Statului Major al Forțelor Armate Ruse.

Asta pentru că, dacă s-ar fi aplicat, de la 1 iulie, fără niciun fel de alte modalități de adaptare a realității de pe Frontul de Est, la realitatea din unitățile armatei ruse aflate pe teritoriul Federației conduse de la Moscova, Prigojin s-a fi simțit scos din joc.

De fapt, problema lui Prigojin și a revoltei militarilor săi era că s-a luat o decizie fără ca ei să fie consultați și erau practic puși în situația de a se subordona toți, mai puțin Prigojin, lui Serghei Șoigu, ministrul apărării și generalului Gherasimov, șeful Statului Major, iar Prigojin nu ar mai fi rămas nici măcar cu rolul de umbră, în statul Belarus.

Prigojin vroia să atragă atenția asupra rolului său, pentru că din perspectiva influenței pe care o poate manifesta la nivel înalt, în Federația Rusă, el are practic o influență mai mare, decât un ministru al guvernului rus.

Și de aceea la întâlnirea lui cu Putin a fost prezent atât generalul Viktor Zolotov, șeful Gărzii Naționale Ruse, cât și Serghei Narîșkin, șeful SVR, agenția rusă de informații externe.

Prigojin își joacă desigur cartea în continuare și nu trebuie să confundăm propaganda anti-Wagner, care mai persistă la postul de televiziune Rusia 1, cu ceea ce s-a stabilit la Kremlin și deocamdată nu avem detalii, doar supoziții.

– Și domnule colonel Petrescu, pentru că tot vorbim de propagandă pro Putin a apărut generalul Valeri Gherasimov, șeful armatei ruse, care conduce în continuare războiul din Ucraina. După aproape o lună de la revolta eșuată a grupării Wagner, când nu se știa mai nimic despre general, vedem că astăzi a apărut. Domnule Petrescu sunt mai multe informații, ipoteze privind speranțele că prin Evgheni Prigojin s-ar putea naște o altă mișcare și poate așa să înceapă sfârșitul lui Putin.

– Trebuie să fim realiști. De 12 ani stâlpii lui Putin, care îl mențin la putere, în fruntea Federației Ruse sunt doi purtători de uniformă militară. Serghei Șoigu. care este foarte apropiat și are o relație – i-aș putea spune – amicală cu președintele Putin și generalul Valeri Gherasimov, care nu este un bun orator, iese rar în spațiul public, dar este recunoscut în armata rusă, ca un bun comandant. Faptul că el și-a asumat o perioadă conducerea trupelor ruse dislocate pe Frontul de Est a fost ca urmare a dorinței lui Putin, de a accelera înaintarea și chiar victoria trupelor invadatoare. Un lucru dovedit a fi imposibil.

Ceea ce este clar îl constituie faptul că generalii ruși care au acționat în sudul și estul Ucrainei, din perspectiva măsurilor defensive pe care le-au luat, începând de la “dinții” de beton, implantați în pământ, continuând cu câmpurile minate și tranșeele realizate oblic, față de linia frontului, pentru a permite militarilor ruși “să se joace” mai ușor cu adversarii ucraineni s-a demonstrat că este vorba de o apărare solidă, a circa patru sute de mii de militari ruși, într-o zonă pe care nu au de gând să o returneze Ucrainei.

– Așteptăm să vedem și ce se va discuta la Summitul NATO, din 11 și 12 iulie, de la Vilnius.

La EURONEWS ROMÂNIA

?

În emisiunea prezentată de jurnalistul
Cristi Citre
la EURONEWS ROMÂNIA, producător fiind
Gabriel Bugnar – am purtat un dialog, de interes general:

– Bună seara, mulțumesc pentru prezența la EURONEWS ROMÂNIA.

– Am onoarea să vă salut, domnule Cristian Citre. Mulțumesc frumos pentru invitație.

– Iată domnule colonel – se fac 500 de zile astăzi, de la această invazie brutală a Rusiei în Ucraina. Tragem linie. Care ar fi cele mai importante constatări?

– Dacă ne uităm
pe harta Ucrainei, cu ochii minții, observăm că 17% din teritoriul entității statale a fostei republici sovietice socialiste ucrainene, la ora actuală este controlat de trupele invadatoare, care se mențin la un efectiv de circa patru sute de mii de militari ruși.

În același timp,
deficitul numeric firesc între Ucraina și Rusia – statul ucrainean fiind la începutul războiului o țară cu 44.000.000 de locuitori, iar Federația Rusă având, tot atunci, 144.000.000 de cetățeni – este compensat de Kiev printr-o tehnică de luptă modernă furnizată de state din NATO,
prin brigăzi instruite în Europa și în Statele Unite ale Americii.

Aici fac precizarea
că sunt trei brigăzi ucrainene instruite în state europene și 12 brigăzi antrenate, echipate și dotate pentru luptă peste Ocean, de către Statele Unite ale Americii,
care tocmai au anunțat un nou ajutor militar important, de 800.000.000 de dolari,
care include vehicule blindate, piese de artilerie și muniție cu dispersie.

Anunțul – partea cu muniția cu dispersie – a generat reacții de toate felurile, de la aceea a Moscovei, care a speculat că este un semn de slăbiciune a armatei ucrainene, la reacția Londrei, care a afirmat că nu subscrie la acest gen de sprijin militar.

Dar fac precizarea
că Federația Rusă, SUA și Ucraina nu sunt părți ale acordului, care interzice folosirea în război a muniției cu dispersie.

După 500 de zile,
Ucraina este încă în picioare.

Președintele Zelenski
va participa, la Summitul NATO de la Vilnius,
în cadrul Consiliului NATO-Rusia.

Acest consiliu
aduce ca noutate tratarea, la nivel înalt, de către aliați, ca partener egal, a șefului statului ucrainean.

Dar nu.

Ucraina nu va primi
invitația de intrare în NATO, pentru că în OTAN sunt primite doar statele care au rezolvate problemele cu vecinii.

În momentul de față,
din nefericire, în mod tragic se desfășoară confruntarea dintre armata Ucrainei și trupele invadatoare ruse, pe Frontul de Est, pe solul ucrainean.

În schimb,
NATO va adopta o serie de măsuri, care sunt în favoarea menținerii capacității combative a armatei ucrainene și a viabilității statului ucrainean.

– O să mă întorc
la subiectul foarte important al acestui nou ajutor american, pentru Ucraina, mai concret la muniția cu dispersie.
Este vorba de o armă controversată, o armă interzisă în peste 100 de țări. Reacția Moscovei a fost însă una dură, în linia alarmistă, cu care ne-a obișnuit în ultima perioadă:
“Omenirea este mai aproape de un nou război mondial. ” Asta a fost una dintre reacțiile Moscovei. Ce să înțelegem de aici?

– Vedeți,
imaginile cu care Dumneavoastră ați început dialogul arată că asistăm și la un război imagologic.
Pe de o parte,
armata ucraineană l-a văzut pe comandantul ei, pe președintele Zelenski, în mod firesc omagiind pe cei căzuți la datorie. Lipsesște din informație faptul că din avionul cu care se întorcea din Turcia, președintele ucrainean, se aflau și foști comandanți, care au luptat pentru apărarea unui combinat ucrainean, care a dat multe dureri de cap și a generat multe pierderi în rândurile trupelor ruse.

Foștii comandanți
au fost eliberați de partea rusă, cedați Turciei, cu condiția să nu plece de acolo și președintele Erdogan i-a dat lui Zelenski.

Pe de altă parte
l-ați văzut pe Serghei Șoigu, într-un poligon, unde în imaginile filmate, se văd uniforme de campanie noi, armament nou și militari dotați cu căști noi, plus echipament de protecție adecvat.

Fiecare țară,
aflată în război, cu cealaltă, dorește să își maximizeze, din punct de vedere imagologic șansele.

Dar adevărul este că,
în paralel au loc și discuții, este adevărat că la nivel neoficial, doar informal, dar de care are cunoștință Casa Albă, prin care au fost contactați o serie de interlocutori ruși, inclusiv cel care conduce diplomația rusească, atunci când a fost la ONU, pentru a conduce ședința Consiliului de Securitate, mă refer la Serghei Lavrov.

Un prim element,
care a dat de gândit părții ruse și pe care nu l-a negat a fost propunerea ca să se instituie o zonă demilitarizată,
apoi să se retragă trupele de o parte și de alta a acestei zone
și să înceapă negocierile de pace.

Insist pe această idee,
pentru că de la 1 ianuarie 2024,
în Statele Unite ale Americii începe campania electorală prezidențială.

Și vor fi atunci
presiuni asupra Casei Albe, din partea celorlalți candidați la funcția supremă.

De aceea,
până în decembrie 2023, SUA au tot interesul ca la masa negocierilor, într-un format lărgit, să vină atât diplomați ucraineni, cât și diplomați ruși.

– Va fi săptămâna viitoare, la Vilnius, Summitul NATO, un eveniment extrem de important. Între timp am văzut un alt subiect extrem de important, turneul președintelui Zelenski în mai multe țări din regiune. A fost în Bulgaria, Cehia, Slovacia și în Turcia. Cu ce scop?

– Vreau să fiu obiectiv.

Din perspectiva dorinței patriotului Zelenski, de a servi interesul național al țării sale, jos pălăria! Nota 10!

Numai că
președintele Biden a spus că nu se poate pune problema unui vot, la Summitul de la Vilnius, deoarece sunt o serie de state, și aici aș menționa SUA, Germania, plus punctul de vedere exprimat de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, căruia i s-a mai prelungit cu un an mandatul, datorită situației dificile, prin care trece spațiul european aflat la est de cel transatlantic,
dar sunt și alte țări care își exprimă rezervele față de eventuala invitare a Ucrainei, în OTAN.

Ceea ce
se poate spune, la modul obiectiv
este că după încheierea ostilităților, se creează perioada de timp necesară ca Ucraina să parcurgă totuși o etapă, în care să demonstreze că este o țară democrată, că ține cont de criteriile, de exigențele și de standardele NATO.

Până atunci
mai este un timp.

Da,
președintele Zelenski se bate pentru țara sa.
A făcut o demonstrație de forță, în turneul său prin unele capitale, uneori stând doar câteva ore.

Dar a obținut,
de pildă în Slovacia, promisiunea de a primi autotunuri. Inițial 13 piese, apoi se va trece la o producție de serie.

Zelenski
se bate pentru țara sa, dar la Summitul de la Vilnius,
dincolo de angajamentul aliaților de a continua să livreze Ucrainei un puternic și complex sprijin material,
nu se va pune problema invitării, până la finalul războiului, a statului ucrainean în cadrul NATO.

– O concluzie dură,
trasă de ONU: peste 9.000 de civili au fost uciși în acest conflict, dintre care 100 de copii, majoritatea în Ucraina.

– Aveți dreptate,
dar Dumneavoastră, cu eleganță, nu ați menționat militarii căzuți la datorie și din partea Ucrainei și din partea Federației Ruse.

Fără a exagera
este vorba de peste o sută de mii de militari ucraineni
și peste o sută de mii de militari ruși.

Fiecare,
în felul său și-a respectat jurământul militar.

Dar orice război,
oricât de dur, oricât de lung ar fi se încheie la masa tratativelor de pace.

Întrebarea este:
pe unde o mai zbura acum porumbelul păcii?

– Vă mulțumesc foarte mult.
A fost alături de noi domnul colonel în rezervă Ion Petrescu, analist militar.

Cu Mihaela Bîrzila, la Antena 3 / CNN

La B1 TV

?

La sugestia profesională
a doamnei Gabriela Drumea
am răspuns întrebărilor jurnalistei
Andreea Moraru
vizând demersurile președintelui Ucrainei,
de apropiere a țării sale de NATO,
menționând și popasul acestuia,
semnificativ, pe Insula Șerpilor.

La Summitul de la Vilnius
aliații vor anunța noi măsuri de sprijinire a armatei ucrainene,
dar situația de pe Frontul de Est
sugerează posibila inițiere a unor negocieri de pace,
cel mai târziu la finalul acestui an.

Înțelepciunea geopolitică
trebuie să primeze în comunitatea transatlantică,
ale cărei valori esențiale rămân libertatea, democrația,
dar și echilibrul unor decizii menite
a nu ucide porumbelul păcii – pe unde o mai fi zburând acesta…