EMOȚIONANTE CLIPE / Pasagerii aeroportului din Dallas au salutat în tăcere revenirea în țară a unui erou căzut la datorie

LA 6TV: URA, RASISMUL ȘI CONTROLUL ARMELOR PESTE OCEAN

0746

56% dintre americani doresc – conform unui sondaj de opinie comandat de postul de televiziune CBS, de peste Ocean – reglementări mai stricte în privința vânzărilor de arme către cetățeni, 66 % dintre cei intervievați consideră posesorii de arme drept principalii vinovați ai asasinatelor în masă efectuate cu armament automat, 86% dintre democrați și 66% dintre republicani vor un control mai sever al trecutului cumpărătorilor de arme. În acest context dinamic, dr. Gabriel Micu și dr. Alexandru Georgescu au venit, la 6TV, cu comentarii inedite în emisiunea ZIUA Z, pe care o puteți viziona aici:

Din rațiuni comerciale, de la minutul 1:22:25, 6TV a adăugat publicitate.

Marele pariu al vieții

0900

Dragoș Vulvara este un român robust, fizic și psihic, care a practicat jurnalismul cu pasiune, dar și bun simț, în țară și peste hotare, fiind orientat spre subiecte omise de alții, dar pe care el a reușit să le aducă sub reflectoarele opiniei publice, în formule surprinzătoare, aneantizând distanțele prin calitatea interlocutorilor săi.

Când se adresează celor interesați de discursul lui, îi atrage spre zona vânării experiențelor și ideilor noi, validate sau confirmabile de viață.

În ciuda surâsului său amical, Dragoș Vulvara este greu de citit. Pentru fiecare interlocutor deschide o altă ușiță din turnul său de fildeș.

Are un potențial de acțiune peste media celor ce au țeluri similare.

Și deține arta de a lăsa telespectatorul sau ascultătorul să prețuiască opțiunea sa de a pune mereu pe primul loc subiectul abordat, nu propria persoană.

Diplomat, elegant, bun coechipier, Dragoș Vulvara are simțul măsurii și măsura valorii celor cu care interacționează.

Probabil că în cele trei decenii trăite aparte pe Planeta Albastră nu a făcut decât să se antreneze pentru ceea ce i se va potrivi ca o mănușă, în viitor.

La aniversarea zilei sale de naștere, Dragoș Vulvara merită să se bucure de luminile din ochii celor prețuiți de el și trebuie să nu uite că marele pariu al vieții sale urmează să îl câștige în deceniul următor.

La mulți ani frumoși!

VIDEO / Pe măsură ce evoluția continuă, mai multe părți ale corpului nostru vor fi învechite…

VIDEO / Președintele Trump: “(Cu privire la) situația din Dayton, (asasinul) era un fan al Antifa. Era un fan al lui Bernie Sanders și al Elizabeth Warren. (Nu avea) nimic de-a face cu Trump, dar nimeni nu menționează asta.”

VIDEO / Cel mai rapid animal din lume

~