Posts tagged: AUTORITARISM

Armata Thailandei acceptă întâiul premier…femeie!

thailanda-2011

La celălalt capăt al lumii, în Thailanda, politicianul Thaksin Shinawatra, fost prim-ministru, între 9 februarie 2001 şi 19 septembrie 2006, a reuşit performanţa – punând în mişcare toată forţa sa de influenţare a alegătorilor – să posteze ca virtual premier pe nimeni altcineva decât… sora sa, Yingluck.

images PRIMA FEMEIE PREMIER DIN ISTORIA THAILANDEI

Care va deveni astfel, pentru întâia oară în istoria Thailandei – apreciază publicaţia New Mandala – prima femeie care va conduce guvernul din această ţară.

Thaksin Shinawatra a reuşit, când era şeful executivului thailandez, să reducă la jumătate nivelul de sărăcie.

Thailand Election

A lansat şi un program de salvare a sănătăţii compatrioţilor săi, la nivel naţional, şi o campanie de lichidare a comerţului cu droguri. După ce a racolat parlamentari de la alte partide politice – ce mică-i lumea! – a câştigat alegerile parlamentare din 2005.

Dar a venit şi declinul! Marcat de acuzaţii cunoscute şi pe alte meleaguri: autoritarism, corupţie, trădare, conflict de interese, insultarea suveranului, vânzarea unor active, în condiţii deloc transparente, către unii investitori străini.
Şi ca tacâmul să fie complet, Thaksin Shinawatra a fost public acuzat de ascunderea valorii reale a averii sale, pe timpul când conducea guvernul.

Valul de proteste populare a fost urmat de o lovitură de stat, pe care au efectuat-o militarii, pe timpul cât premierul se afla în străinătate. A urmat dizolvarea partidului lui Shinawatra şi îngheţarea activelor familiei sale. A fost condamnat, în absenţă, la doi ani de închisoare.

Revenirea, în forţă, a ex-premierului Thaksin Shinawatra, după anii de şicane regaliste, militare şi judiciare a fost aidoma unei lovituri K.O. pentru adversarii săi.

Lecţia de învăţat? New Mandala susţine că nediminuatul sprijin politic, pentru arealul politic ce are drept centru coordonator personalitatea lui Thaksin, constituie un mesaj politic fără echivoc.

Nu mai există acum niciun dubiu că simpatizanţii lui Thaksin sunt într-o postură mult mai puternică, decât ar fi fost dacă lovitura militară de stat nu ar fi avut loc în 2006 şi dacă alegerile electorale ulterioare s-ar fi ţinut fără perturbări.

Recapitulăm? Thaksin Shinawatra a câştigat alegerile în 2001, şi-a mărit plaja de votanţi în 2005, iar în 2011 şi-a zdrobit – la modul figurat – adversarii. Jurnaliştii thailandezi explică aceste succese prin campanii electorale inteligente şi un management abil al brandului propriu.

Cu toate acestea, o revenire în ţară a lui Thaksin Shinawatra ar face să fiarbă forţele de opoziţie. Aşa că integrarea sa, în viaţa politică, va trebui să fie una extrem de precaută. După cum vor trebui să adopte poziţii defensive – recomandă New Mandala – familia regală, liderii militari şi capii sistemului judiciar.

De partea lui Yingluck , sora lui Thaksin, se află milioane de alegători, care nu vor tolera ca decizia lor să fie răsturnată prin aplicarea pripită a modificărilor aduse la Constituţia Thailandei, în anul 2007.

Îşi va relua Thailanda drumul stabilit de propriul popor, în mod democratic? Rămâne de văzut dacă toţi factorii puterii statale sunt conştienţi că orice stopare a acestui proces poate deveni o tragedie naţională.

REFUZUL PARTIDULUI LA PUTERE

Autorul blogului ALBANIA PE ROMÂNEŞTE mi-a transmis următorul mesaj:

Bună ziua, domnule Petrescu!

In primul rând vă felicit pentru modul realist in care prezentaţi situaţia din Albania.

In al doilea rând, (bănuind ca ar fi de interes), aş vrea să fac câteva precizări, in ceea ce priveşte situaţia in Albania, adăugând cateva noutăţi, despre ceea ce a urmat după 21 ianuarie.

Partidul Socialist a acceptat rezultatul alegerilor din 2009, in care, deşi a câştigat mai multe voturi pe plan naţional, nu a avut o majoritate de deputaţi in parlamentul Albaniei.

Punctul de pornire al ciocnirilor, intre cele 2 partide, a fost refuzul partidului la putere, de a face o transparenţă totală, la mai multe documente vizând alegerile din 2009.

In mai multe zone au fost observate neregularităţi, iar pentru a afla exact ceea ce s-a intamplat, Partidul Socialist, condus de primarul Tiranei, Edi Rama, a cerut transparenţă in ceea ce priveşte aceste zone.

El a declarat că nu ţinteşte luarea puterii sau organizarea de alte alegeri, ci, pur şi simplu, o transparenţă pentru neregularităţile observate, ca garanţie că asemenea probleme să nu se mai repete şi in viitor.

Din păcate, timp de un an şi jumătate, această cerinţă a fost refuzată de guvern şi pe 7 ianuarie 2011, toate documentele care dovedeau neregularităţile (poate manipulare de voturi) au fost arse.

Scandalul cu vice-premierul Albaniei, când in schimbul a 700.000 de euro, cerea amânarea unei licitaţii, a umplut paharul şi oamenii, chemaţi la protest de către Partidul Socialist, au venit să protesteze la Tirana.

Au fost in jur de 200.000 de oameni (aproape 7% din populaţia ţării). La intrarea în Tirana, dar şi pe drumurile naţionale, care duc spre Tirana, poliţia albaneză a verificat şi amendat mai multe autoturisme sau şoferi de autobuze, care transportau protestatari…

Femei şi bărbaţi au fost verificaţi pentru arme etc…La protest, care era presupus să fie unul paşnic s-a făcut uz de gaz lacrimogen, in mod excesiv, care a iritat şi mai mult oamenii. Ce s-a intamplat mai departe este descris in acest comentariu al d-voastră.

In zilele următoare, Sali Berisha, premierul Albaniei, a numit acest protest o incercare de lovitură de stat şi i-a numit pe protestatari nişte nespălaţi şi huligani.

Pe cealaltă parte, Procurorul General al Albaniei, Ina Rama a cerut oprirea a 6 oameni din Forţele de Poliţie Albaneze, dar sub ordinul expres al lui Sali Berisha, pâna in ziua de astăzi nici un poliţist nu a fost oprit/arestat.

Sali Berisha a mers atât de departe, incât a acuzat pe Procurorul General şi pe Preşedintele Albaniei, ca participanţi la această lovitură de stat şi, din acest motiv, a cerut parlamentului Albaniei (unde doar deputaţii majorităţii se prezintă) să creeze nişte comisii de investigare a loviturii de stat!?!

Comisia parlamentară a mers atât de departe, incât a cerut companiilor de telefonie celulară convorbirile din 21 ianuarie a.c., pentru mai multe persoane, incluzând aici şi pe preşedintele Albaniei, Procurorul General, liderul opoziţiei şi pe mai mulţi ziarişti…

Pe 28 ianuarie, opoziţia a oganizat un alt protest, unde au participat in jur de 200.000 de oameni, dar, de data asta, sub privirea europenilor, totul a decurs paşnic…

Liderul opoziţiei a declarat că el este gata să înceapă dialogul cu Sali Berisha, pentru găsirea unei soluţii spre binele poporului, însă acesta din urmă continuă cu acuzele sale, vorbind de o lovitură de stat eşuată.

Intr-adevăr, in aceste condiţii se pune intrebarea:
Va fi dictatură în Albania?

Rămâne de văzut, insă situaţia care se agravează, pe zi ce trece, prevede un scenariu sumbru pentru democraţia fragilă din Albania.

MATERIAL ACCESAT DE DIRECTORATUL COMUNITĂŢII INFORMATIVE

~