După cum anunţă Cotidianul Poporului, jurnal din Beijing, sute de avioane de vânătoare şi bombardament F-16 au fost aliniate pe pista de decolare, înainte de acţiona cu prilejul aplicaţiei militare bilaterale, la care au participat militari americani şi sud-coreeni.
Imaginile transmise cu acest prilej se vor, indirect, o scuză, pentru cheltuielile mari pe care Republica Populară Chineză are de gând să le facă pentru întărirea forţelor sale armate.
Simplu. După ce Teheranul se va convinge că Moscova şi Beijingul – dincolo de declaraţii bune pentru un circ inofensiv, fie acesta şi cu renume – îşi vor menţine acasă piloţii, mateloţii şi forţele speciale…
Oricât de mare ar fi orgoliul marilor metropole europene, de a mai genera evenimente de interes mondial, treptat, în mod obiectiv, ochii telespectatorilor, de pe bătrânul continent se îndreaptă, din ce în ce mai des, spre evoluţiile politice, cu consecinţe pe plan economic, din Asia.
Un areal pentru care multe cancelarii politice, dar şi redacţiile unor canale media cu pretenţii, nu au la ora actuală decât clişee, bune în veacul trecut, dar ridicole în secolul XXI.
Agenţia de ştiri Xinhua a difuzat esenţa mesajului de Anul Nou al preşedintelui chinez Hu Jintao, adresat conaţionalilor din ţară şi de peste hotare, transmis de postul oficial TV şi de cele de radio – naţional şi internaţional.
Acesta a promis că ţara sa va continua să participe, de o manieră pozitivă, la cooperarea internaţională, pe probleme de interes global.
Hu Jintao a reiterat necesitatea accelerării procesului de transformare a modelului de dezvoltare economică a Chinei, concomitent cu realizarea ajustărilor structurale, însumarea acestor eforturi asigurând mijloacele de trai necesare cetăţenilor.
China va continua să menţină echilibrul între creşterea economică stabilă, relativ rapidă şi ajustarea structurilor sale economice, a afirmat preşedintele chinez în alocuţiunea sa special intitulată Muncind împreună la îmbunătăţirea păcii lumii şi dezvoltării.
Autorităţile de la Beijing vor rămâne fidele politicilor cunoscute, precum „O ţară, două sisteme”, „Oamenii din Hong Kong guvernează Hong Kong”, “Oamenii din Macao conduc Macao” şi gradului înalt de autonomie, în menţinerea prosperităţii şi stabilităţii pe termen lung în Macao şi Hong Kong.
Şeful statului chinez a reamintit consecvenţa cu care sunt respectate principiile “reunificării paşnice” şi “o ţară, două sisteme”menite să faciliteze dezvoltarea paşnică a relaţiilor dintre China şi Taiwan, să asigure beneficiile de bază pentru toţi cei care au naţionalitate chineză, pe ambele maluri ale Strâmtorii Taiwan.
Preşedintele Hu Jintao a mai afirmat:”lumea este martoră, în prezent, la multipolarizare şi globalizare şi tot mai multe ţări sunt tot mai interdependente, unele de celelalte.”
Aşa vede caricaturistul postului de televiziune Russia Today/Rusia Azi ceea ce spera să facă premierul rus, Vladimir Putin, în capitala Chinei, cu interlocutorii săi.
Un subiect asupra căruia voi reveni, cu un comentariu adecvat.
Preşedintele chinez Hu Jintao a folosit aniversarea centenarului Revoluţiei Xinhai, care a dus la sfârşitul Chinei imperiale, pentru ca să lanseze un apel la reunificarea cu Taiwanul.
Şeful statului chinez a ţinut o alocuţiune, la ceremonialul dedicat acestui eveniment, în Marea Sală a Poporului, din Beijing, pe 9 octombrie. El şi-a îndemnat compatrioţii să-şi unească eforturile pentru a contribui la împlinirea idealurilor primului preşedinte al republicii chineze, Sun Yat-sen, printr-o “mare întinerire a Chinei.”Sun Yat-sen este văzut acum ca părintele fondator al Chinei moderne şi este venerat atât de chinezii din Taiwan, cât şi de cei de pe continent. El nu mai trăia atunci când naţionaliştii au pierdut războiul civil, cu comuniştii chinezi, în 1949, şi au fugit în Taiwan.
În discursul lui, Hu Jintao a insistat pe istoria comună şi pe faptul că oamenii de pe ambele maluri ale Strâmtorii Taiwan au acelaşi sânge în vine – cel de chinez. Preşedintele Republicii Populare Chineze a afirmat că, în acest moment, Taiwanul şi patria mamă au o prosperitate şi o dezvoltare comune. El a pledat pentru o unificare paşnică şi a accentuat ideea că ambele părţi ar trebui să acţioneze pentru scopul comun al dezvoltării poporului chinez.
Extrem de interesant este faptul că fostul preşedinte Jiang Zemin
a fost vizibil la ceremonia de duminică, cântând, la cei 85 de ani ai săi, imnul naţional alături de ceilalţi lideri chinezi.
În capitala Taiwanului, la Taipei, preşedintele Ma Ying-jeou
a invocat şi el personalitatea lui Sun Yat-sen, dar a subliniat că valorile apărate sunt diferite de o parte şi de alta a Strâmtorii Taiwanului.
El a sugerat autorităţilor de la Beijing să-şi amintească idealurile fundamentale ale lui Sun Yat-sen, pentru China, ca naţiune: libertate, democraţie şi distribuirea echitabilă a bogăţiei. El i-a îndemnat, pe liderii Chinei comuniste, “să mărşăluiască cu temeritate” în această direcţie!
Apoi, la Taipei, a urmat o paradă militară,
de la care nu au lipsit rachetele, tancurile şi avioanele de vânătoare.
Postul de radio Vocea Americii a reamintit ascultătorilor săi că autorităţile de la Beijing nu au renunţat la posibilitatea de a recurge la forţă, pentru a reintegra Taiwanul într-o singură Chină.
La finele primei decade, din luna aprilie a.c., a fost publicat, la Seul, studiul realizat de dr. Robert E. Kelly, profesor la Departamentul de Ştiinţe Politice şi Diplomaţie, al Universităţii Naţionale Pusan, din capitala Republicii Coreea.
Analiza sa vizează implicaţiile unirii naţiunii coreene, într-un singur stat, Republica Populară Democrată Coreeană fiind comparată cu Republica Democrată Germană.
Unificarea celor două state coreene va fi mai scumpă, mai destabilizatoare şi mai generatoare a unei intervenţii străine decât aceea a Republicii Federale Germania, cu Republica Democrată Germană. Ultimele două previziuni sugerând contribuţia, la acest studiu, şi a unei anumite structuri de intelligence, de peste Ocean.
O primă asemănare, între Coreea de Nord şi Germania de Est? Existenţa unei „burghezii roşii”, corupte, al cărui stil luxos de viaţă este justificat, de o manieră ipocrită, de ideologia regimului comunist.
Un al doilea element comun? Puterea discreţionară a serviciilor secrete, menite să prevină apariţia revoltelor şi a liderilor ce nu pot fi şantajaţi şi înduplecaţi să renunţe la conducerea luptei compatrioţilor dornici să pună capăt unui regim corupt şi antinaţional.
Al treilea reper similar? Incapacitatea statului de a produce, sub aspect calitativ, dar şi cantitativ, bunurile necesare unei vieţi decente ale cetăţenilor din republică.
R.D.G., în comparaţie cu R.F.G., şi Coreea de Nord, cu Coreea de Sud, reprezintă zona mai săracă. Asta creează o presiune asupra guvernului comunist, care ştie că o schimbare nu este doar necesară, ci şi inevitabilă.
În R.D.G. şi Coreea de Nord, frontierele au fost, respectiv sunt comparabile cu cele ale unui lagăr împrejmuit cu sârmă ghimpată. Pentru a preveni exodul disperaţilor, spre conaţionalii care trăiesc în landul mai bogat al patriei lor.
În R.F.G. şi Coreea de Sud a funcţionat o societate democrată. Creşterea lor economică se bazează pe implementarea tehnologiilor de ultimă oră, pe funcţionarea economiei de piaţă şi a instituţiilor specifice statului de drept.
Statul sud-coreean şi cel vest-german au considerat S.U.A. drept partener strategic şi prim aliat, fapt care le-a conferit legitimitatea morală ce nu avut-o nici Coreea de Nord, nici R.D.G..
R.F.G. şi Republica Coreea au fost în stare să dispună de forţe armate credibile, moderne, puternice, depăşind astfel, cu cel puţin 50%, pe plan strategic şi economic, statele-surori, de sorginte comunistă.
O frază în care dr. Robert E. Kelly, escamotează adevărul este următoarea:”Ca şi Franţa şi Marea Britanie, în cazul Germaniei, Japonia şi Rusia sunt, din punct de vedere geopolitic, indiferente la unificarea Coreeii.”
O formulare mai realistă poate ar fi fost:”Pentru Franţa şi Marea Britanie, o Germanie unificată reprezenta un stat-tampon mai puternic, în relaţionarea cu statul sovietic, la vremea respectivă, după cum, azi, pentru Japonia şi Rusia, o Coree unificată, evident capitalistă, ar fi un ghimpe dureros în coasta Chinei comuniste.”
Diferenţe notabile între R.D.G. şi Coreea de Nord? Germania de Est era mai bogată decât este acum Coreea comunistă. Astfel, Produsul Intern Brut/P.I.B., pe cap de locuitor, al statului nord-coreean, este de 1.700$, în timp ce în statul german comunist, în 1989, P.I.B.-ul, la acelaşi element de referinţă, era de 10.000$.
Coreea de Nord este surclasată de Germania de Est la toate capitolele, precum managementul de mediu, infrastructura, productivitatea muncii, sănătate, educaţie, tehnologie.
Iată de ce unificarea celor două state coreene va fi mai costisitoare:”În timp ce, după unire, mai mult de 20 de ani, Germania de Vest a transferat 1200 miliarde de euro, la 16.000.000 de persoane, care trăiau în Germania de Est, în 1989, o populaţie mai mare şi mai săracă, cea din Coreea de Nord, de aproape 24,5 milioane de oameni, necesită un sprijin mult mai mare.”
Dar ce au găsit oficialităţile din R.F.G., după unificare, în Germania de Est? Fabrici cu echipamente demodate sau inutilizabile, un sistem de telecomunicaţii necompetitiv, maşini învechite, muncă ineficientă, infrastructură din vremea celui de Al Doilea Război Mondial, nereparată!
Iar situaţia din Coreea comunistă este mult mai rea.
Va fi Coreea de Sud mai puţin capabilă, decât Germania de Vest, ca să realizeze unificarea patriei?
Instituţiile politice sud-coreene sunt apreciate mai slabe decât cele ce funcţionau în R.F.G. O concluzie forţată, deoarece la Seul au fost debarcaţi, rând pe rând, oamenii politici dovediţi corupţi, sau cu intenţii contrare prevederilor constituţionale.
O altă prejudecată? ”Coreii de Sud îi lipseşte capacitatea de acţiune statală, pe care Germania Occidentală a avut-o, în 1989, şi se confruntă cu un regim comunist mult mai puternic.”
O frază infirmată de recenta determinare a autorităţilor de la Seul, de a nu mai permite Coreii de Nord să comită provocări militare soldate cu pierderea unor vieţi omeneşti.
De ce a fost realizat acest studiu? Pentru ca Seulul să înţeleagă că:”astăzi, situaţia internaţională este mai puţin favorabilă unificării. Puterea americană a atins punctul culminant în 1989, când U.R.S.S. era în declin, iar China era departe. Azi, slăbiciunea S.U.A. şi puterea crescândă a Chinei, fac tot mai dificilă sprijinirea Coreii de Sud, în orice confruntare cu China şi Coreea de Nord, pe tema unificării. Coreea de Sud trebuie să facă totul singură, permiţând Chinei să dicteze termenii unificării: cum ar fi condiţia ca forţele militare americane să nu treacă la nord de actuala zonă demilitarizată,
sau chiar să nu mai fie deloc prezente în peninsulă, ceea ce ar însemna finlandizarea Coreii.”
În 1989, intenţia lui Gorbaciov era restrângerea subvenţionării statelor socialiste satelite, pentru a concentra forţele interne pe restartarea economiei sovietice.
Acum, China este abia la începutul expansiunii sale internaţionale, datorită creşterii puterii economice. Evenimentele sângeroase, din Piaţa Tiananmen, au dovedit fermitatea liderilor de la Beijing, în menţinerea rolului partidului comunist, ca unic conducător al statului chinez.
Beijingul pare mai interesat, în sprijinirea regimului comunist nord-coreean, decât era Moscova în salvarea R.D.G..
Germania de Răsărit era relativ departe de statul sovietic. Coreea de Nord se află la intersectarea intereselor sud-coreene, chineze şi americane.
Coreea de Sud nu poate cumpăra unitatea naţională, printr-un acord cu China, aşa cum a făcut-o R.F.G. cu U.R.S.S., pentru ca Gorbaciov să abandoneze statul socialist est-german.
Băncile sud-coreene par să nu aibă aceeaşi disponibilitate financiară, ca acelea vest-germane. Chiar dacă este membră a G-20, Coreea de Sud este încă la o distanţă notabilă de prosperitatea societăţii germane.
Iar chinezii nu duc lipsă de lichidităţi financiare. Deci vor negocia mai dur decât sovieticii.
Ce uită profesorul Kelly? Că la Seul funcţionează Ministerul Unificării Naţionale, cu o finanţare substanţială şi o tenacitate recunoscută şi la Beijing.
Reunificarea unei naţiuni, divizată de dictatul unei puteri străine, are preţul său. Inclusiv temeritatea unor bărbaţi de stat, de a servi exemplar interesele naţionale, chiar şi atunci când conaţionalii lor, ce i-au ales în fruntea ţării, par a avea soarta Cenuşăresei.
Aşa cum Germania a renăscut, precum Pasărea Phoenix, şi Coreea – ca şi alte state divizate doar prin recursul la manu militari – va trăi clipa unificării naturale. Poate mai devreme decât prevede un think tank.
Interesul general | Ion Petrescu | 
March 9, 2012 07.30 | 
Comments (0) 
Subscribe
