Posts tagged: Bronislaw Komorowski

PREŞEDINTELE POLONIEI PUTEA FI ASASINAT ÎN UCRAINA!

atac

Președintele polonez Bronislaw Komorowski a fost mânjit cu ouă, în timpul unei vizite, la locul unui masacru, din 1943, căruia i-au căzut victime mulţi polonezi, în Ucraina.

Atacul survine după ce Parlamentul polonez a atribuit masacrul Armatei Insurgente Ucrainene/AIU, care, prin masacrarea unor polonezi, în cel de-Al Doilea Război Mondial, nu a făcut altceva decât să recurgă la o “purificare etnică, ce poartă semnele distinctive ale unui genocid”.

Conform postului TV ITN se pare că atitudinea Parlamentului Poloniei a supărat pe naționaliștii ucraineni, care consideră militanţii AIU drept eroi și luptători pentru libertate.

Deşi era neclar dacă atacatorul, în vârstă de 21 de ani, a aparținut unuia dintre grupurile naționaliste din Ucraina, el a fost reținut și acuzat de huliganism, riscând până la trei ani de închisoare.

Priviţi din nou videoclipul şi apreciaţi cum poate fi catalogată… neglijenţa celor ce asigurau securitatea preşedintelui polonez.

Atacatorul ar fi putut foarte bine să aibă, în loc de ouă, un cuţit şi atunci altfel se scria istoria viitoare, a relaţiilor dintre Varşovia şi Kiev.

~