Posts tagged: Centrul de Excelenţă NATO

Quo vadis, Muzeul Militar din Oradea?

* Am primit, de la frontiera de vest a ţării, un mesaj electronic savuros. Şi trist.
Aparţine unui conaţional, bun cunoscător al mediului militar, inclusiv a secetei politice care-l vlăguieşte:

Muzeul_Militar_Oradea

Studiind situaţia obiectivelor militare despre care azi vorbim la timpul trecut, ca urmare a reformei de fond a armatei, am vizitat şi Muzeul Militar din Oradea. Gâfâie sub reformă. Cât, nu se ştie.
Personalul acestuia este format dintr-un tânăr profesor de istorie, care se adăposteşte de reforma în învăţământ, a actualului ministru – umilul serv ce aleargă în jurul Cotroceniului – şi o doamnă care asigură administraţia Muzeului, ce admiră în neputinţă infiltraţiile de apă prin zidurile clădirii. Cu ocazia inaugurării Centrului de Excelenţă NATO, cu care se învecinează (eveniment anunţat public) , se spune că această clădire a fost vizitată şi de unul dintre iluştrii noştri preşedinţi, făuritor al României moderne.
Vechimea şi arhitectura clădirii ar putea să o recomande a fi inclusă în patrimoniul istoric al localităţii. Este posibil chiar să fie pe o asemenea listă, dar cineva trebuie să şi ştie de ea.
Fondul muzeistic este modest. Exponatele nu au o concepţie purtătoare de mesaj.
La ora actuală, tematica muzeului reprezintă o actualizare formală a unei concepţii de dinaintea evenimentelor din decembrie ‘ 89.
Nu intru în detalii, pentru că unele sunt ridicole.
Am convingerea că dacă cineva îşi aduce aminte de cei doi bugetari, îi rade.
Ministeriosul oprea, în periplul lui electoral şi de asistenţă a naşterilor în teritoriu a unpr-ului, cu sponsorizare, scuzaţi, avansări în grad, ar putea să aibă intenţia să retrocedeze clădirea pe o listă portocalie.
Dar dacă tot vrea să salveze onoarea Oştirii Române, decât să târască după el rezerva de mobilizare a sportivilor, juriştilor şi pe alţi rezervişti locali, virtuali candidaţi la schimb de ciolane, îi sugerez să îmbogăţească patrimoniul muzeului, dându-i în custodie uniformele militare ale marionetelor ce-l însoţesc umile, pentru a ne scuti de ridicolul circului electoral din garnizoanele pe care le vizitează în interes de seviciu.
Să-i cerem omului ce ştie să facă!
Totuşi, alegerile trec, dar muzeele militare mai rămân?
Am fost informat că mai există unul la Constanţa şi unul prin Moldova. Sunt dependente de Muzeul Militar Naţional.
Conducerea acestuia ce spune?
În primul rând, cred că trebuie regândit scopul existenţei muzeelor militare în teritoriu.
Acestea, prezentând numai istoria Armatei Române, cum o fac azi, cu o bază muzeistică incompletă, fac iraţională orice investiţie.
Poate că ar fi indicat a prezenta, evident, cu mijloace muzeistice, o monografie militară a ţării Crişurilor, sau a zonei de operaţii de Vest, de-a lungul istoriei acestui teritoriu.
Aici şi-ar găsi locul şi marea unitate şi unităţi de divizie care au dispărut recent din Oradea.
Invocarea păstrării secretului lor este o inepţie pe care nici nu doresc să o comentez.
Majoritatea clădirilor şi terenurilor ocupate de ele au fost cedate comunităţii locale în scopuri utile.
În clădirea comandamentului fostei Divizii se va amenaja Muzeul Judeţean Bihor. Deci, o preocupare există.
Poate un parteneriat Primărie, MApN, eventual şi Ministerul Culturii (după ce pleacă Hunor) ar fi viabil pentru unificarea eforturilor de a păstra istoria completă a acestor meleaguri.
Soluţia ar putea fi extinsă şi la celelalte muzee militare din teritoriu.
Oricum, situaţia actuală a acestora nu va mai putea dura mult timp.

~