Posts tagged: DAN GÎJU

Imaginea neretuşată a militarului român

dan.2

Read more

Câte categorii de militari mai are România?

007

Într-o vreme când teologi, altfel onorabili, scriu aiurea despre armata naţională – ca orice frustrat de ziua a şaptea -, când lumea celor cu ochi albaştri îşi ia revanşa, cu o vizibilă satisfacţie, pentru decembrie 1989, controlând tot ce mişcă în media şi în economia de piaţă autohtone, când dreptul de a bălăcări, în spatele unui anonimat laş, este ridicat la nivel de verdict profesional, un conaţional tenace publică o istorie voit ignorată.

Citiţi cursivul integral – dacă daţi click aici.

Când personajele se duc…

PRO ARME

Am primit, prin e-mail, formatul electronic al numărului 3 al periodicului ProARME, revistă trimestrială de cultură militară şi patriotică – www.proarme.ro -, rod al coagulării talentului, inspiraţei şi bunăvoinţei unei echipe cu un format atipic: Director fondator: Bogdan DIDESCU/Colegiul editorial: George COANDĂ, Mihai STAN,Tudor CRISTEA, Victor PETRESCU/Redacţia: Karola KIM, Marius VASILE, Rheea DELFI (redactori), Cezar PÂRLOG (redactor asociat), Puşa POPA (tehnoredactor), Octavian COVACI (grafică).

Spre surprinderea mea, una dintre paginile revistei este dedicată de scriitorul Dan Gîju – unul dintre împătimiţii rostirii adevărurile voit ignorate despre armată – memoriei celui fără de care nu aş fi existat. Mulţumesc frumos colonelului Gîju, şi pe această cale, dar şi realizatorilor revistei ProARME pentru gestul copleşitor.

TATA

DAN GÎJU: Sonetele robilor în alb

Scriind_in_agenda_sa,_Dan_Gîju_într-o_misiune_în_Ardeal

6.
Dacă am ajuns ca orice stârpitură,

Chiar ultima metresă din “harem”

S-o facă pe…maestra în cultură,

Iar noi să dăm din cap şi s-o credem;

Dacă am ajuns din nou iobagi şi slugi

Pe-ntinsele moşii europene,

Un neam de căzături şi buturugi,

Mămăligari cu spaima în izmene;

Dacă am ajuns să ne comande boii,

Odraslele de bolşevici, borfetul,

De vină suntem noi, copiii ploii,

Care murim încetul cu încetul,

Convinşi în forul nostru cumsecade

Că, “musai”, jertfa noastră va da roade.

_________________________________

NOTA BENE: Am dat peste aceste versuri, ale poetului, publicistului, prozatorului şi omului de suflet Dan Gîju, într-o revistă despre care am să scriu, iniţiată de Ion Mazere. Poemul este datat Târgovişte, 12 iunie 2009. Respectiv la câteva săptămâni după ce, eu unul, am decis să părăsesc un areal patronat de matrozi aroganţi, inculţi, servili, obişnuiţi să pupe poala impostoarelor din mediul kaki. Versurile de mai sus sunt de o dureroasă actualitate.

DAN GÎJU: Anticoloneliada

Anexă la Scrisoarea III

Cu stimă, tuturor camarazilor colonei avansaţi la termen,
după zeci de ani de purtare demnă a uniformei militare;
să se amuze, măcar, dacă altceva nu au voie să facă

Dan G.

Trăit-am momente tulburi, ţara părea-n grav pericul,
Gemea ca un pui de bivol văduvit de un testicul;

Singur, doar ministrul Orbea(1) nu s-a dat pierdut cu firea,
Ci degrabă hotărât-a să-şi primenească oştirea.

Atât de croit pe treabă fosta el, până mai ieri,
De ziceai că-i Mircea Vodă pus pe căftănit boieri

Cu care să ţină frontul la Rovine, în câmpii,
De nu chiar la Kandahar, conform noii strategii.

Dar aşa picat în transă a fost el, ministrul nost’,
Că trezitu-s-a-n plin vis, unul greu deşi anost;

Se făcea că-l provocase însuşi Baiazid, sultanul,
Care-i cam freca ridichea, răsfoind, încet, Coranul:

Ai în jurul tău, ministre, numai pleavă şi lachei,
Ce te faci cu ei când, mâine, vei vrea de moţ să mă iei?

Ăştia nu-s în stare, astăzi, nici în şa, singuri, să steie,
Dar să ţină spada-n mână, ori să coacă vreo idee!

Ei doar să pupe pingele şi-au luat calificare,
Portharta le este plină de hârtii doveditoare,

Care vorbesc de la sine, cât de mari experţi sunt ei…
În a da mărunt din coadă, precum cei mai bravi căţei!

Or…, cu aste imitaţii de cătane-nfiretate
Vrei să-mi ţii tu, mie, calea, să mă faci să cad pe spate?!”

S-a trezit lac de sudoare şi cam indispus ministrul,
Numai bine să dea ordin, să i s-aducă registrul(2),

În care aşa, de-al dracu, să moară de of sultanul,
A mai căftănit trei polcuri, ca şi când a-i da cu banul;

Numai caporali destoinici, mici, dar iuţi ca arpagicul,
Le-a turnat vreo doişpe trese, cum torni borş cu polonicul.

O, teribile decenii de iluzii spulberate,
Cum aţi scos voi la iveală vitejii nenumărate

Şi aţi cimentat, în pravili, caractere supertari
De potăi şi târâtoare camuflate-n militari

Care, mâine, drept exemplu vor fi trecuţi în istorii
Pentru jertfa lor totală în lupta cu impostorii!…

Bucureşti, în anul de graţie 2012, de Ziua Presei Militare
______________________________

(1)Nume de cod pentru un fost ministru al apărării, pe timp de pace, care avea mania avansării la apelul bocancilor.

(2)Este vorba despre registrul de înscriere a Ordinului de Zi pe Unitate (minister), desigur.

DAN GÎJU ŞI PUMNUL LUI DE FIER (VIDEO)

GÎJU

Scriitorul Dan Gîju este cel mai pământean dintre cei ce îşi revendică sintagma de prozator militar şi cel mai lucid, dintre ofiţerii activi care se raportează – mai mult sau mai puţin realist – la istoria (re)scrisă a celui de-Al Doilea Război Mondial.

De ce? Urmăriţi imaginile de jos şi veţi înţelege:

Episodul 1

Episodul 2

DAN GÎJU: SOLDAŢII PATRIEI MELE

Fotografie de arhivă

dan giju foto

Soldaţii Patriei mele s-au refugiat pe monumentul eroilor;
ultima lor baricadă înainte de scâncetul veacului,
şi de acolo tot le trimit bezele nepoţilor,
dar şi sfaturi,
pe care ei le traduc după propriile criterii:
cică cine va face ca ei, ca ei să păţească.

Soldaţii Patriei mele au schimbat tancurile pe trotinete
şi kalaşnicoavele pe mistrii de lemn, pe mop şi pe alte asemenea
chestii… paşnice:
aşa construiesc ei Turnul Babel al Păcii.

Soldaţii Patriei mele s-au deghizat în civili
şi sunt atât de mândri de blugii lor
încât şi-au agăţat de ei gloanţe oarbe,
ca să nu uite, probabil, că au fost, cândva,
soldaţi adevăraţi.

O, soldaţi ai Patriei mele!
Câtă apă de ploaie va trebui să curgă din venele voastre
până la prima picătură de sânge
când veţi primi următorul ordin de luptă?

Căci clipa aceea e pe drum, vine…

Bucureşti, 6 septembrie 2006

~