Posts tagged: Doru Costea

“România şi S.U.A. sunt împreună, pentru totdeauna”

gitenstein

Acesta este mesajul esenţial al ambasadorului american la Bucureşti, Mark Gitenstein, transmis la conferinţa sa de presă, din 2 iunie.

În discursul susţinut în faţa unei săli pline de jurnalişti, atraşi de lansarea proiectului hărţii prezenţei americane în România, distinsul diplomat a răspuns practic la multele întrebări, acumulate în timp, generate de aşteptările opiniei publice româneşti.

Efectele calculate ale acestui eveniment – organizat de oficiul pentru relaţii publice al ambasadei Statelor Unite – sunt:
1.) de a fi consolidat încrederea celor ce pun temei pe parteneriatul strategic cu America;
2.) de a fi diminuat semnificativ dubiile celor timoraţi de cântecele de sirenă ale Moscovei, imaginându-şi că, din nou, România va fi cedată Răsăritului, sub pretextul unor zone de complementaritate, într-un irealist proiect rusesc de împărţire a protecţiei Europei, printr-un scut antirachetă comun cu americanii;
3.) de a fi dat un semnal extrem de puternic Kremlinului – şi pe această elegantă cale -, că în privinţa intereselor americane în România, strategice, politice, economice, culturale şi militare, nu mai este nimic de negociat.

Alocuţiunea a început şi s-a finalizat cu mesajul cheie:”Suntem împreună, pentru totdeauna.”

IMG_9835

Esenţa discursului? A fost focalizată pe modul în care a început proiectul menţionat, în urmă cu un an şi jumătate, pe felul în care s-a constituit baza de date, necesară unei acţiuni eficiente, pe vizualizarea informaţiilor obţinute pe harta României, menită să reflecte dinamica acţiunilor americane, în întreg arealul românesc.

Diplomatul a oferit maximum de repere, pentru a răspunde astfel nu puţinilor ignoranţi care, la modul empiric – asta ca să nu utilizez un termen neacademic – au tot reiterat, cu premeditare, chestiunea avantajelor zero, ale aliatului român, în relaţia specială cu partenerul strategic de peste Ocean.

Mark Gitenstein a fost limpede în argumentaţia sa:
„Armata noastră oferă fonduri de dezvoltare comunitară pentru a fi un bun vecin. De exemplu, comunităţile care se învecinează cu unităţi militare au beneficiat de şcoli şi spitale reutilate. În zonele afectate de inundaţii, în 2010, au fost oferite pompe de apă. Proiectele de asistenţă umanitară ale armatei SUA continuă să se extindă, anul acesta fiind planificate unsprezece astfel de proiecte. Armata americană oferă, de asemenea, instruire pentru a spori capacităţile forţelor armate române.

081210-A-9633E-294

Am furnizat cursuri de scurtă durată pentru dezvoltarea anumitor aptitudini, iar sute de reprezentaţi ai armatei române au urmat cursuri de instrucţie generală pentru ofiţeri. Aceştia au fost în SUA în peste o mie de programe de schimb de experienţă în ultimii 20 de ani.

Statele Unite sunt profund recunoscătoare pentru ajutorul dat de armata română în Irak şi Afganistan. Dorim ca românii care luptă cot la cot cu noi să fie cât se poate de bine pregătiţi şi apăraţi.”

Diplomatul american a insistat pe ideea că investiţiile directe în România continuă să crească. Din 2009, până acum, companiile americane au anunţat planuri de investiţii viitoare în România, de 1,2 miliarde de dolari.

La ora actuală, activează în România peste 100 de companii americane, cu peste 15.000 de angajaţi români. Firmele americane sunt implicate într-o paletă largă de activităţi, precum tehnologia informaţiei, agricultură şi alimentaţie, fabricarea de autovehicole, asigurări, fonduri de investiţii şi produse de larg consum.

Alt reper, deloc neglijabil, este dinamismul unor grupuri nonprofit – de talia World Vision, German Marshall Fund, Soros, Habitat for Humanity şi Fundaţia Româno-Americană – al căror scop declarat este de a contribui la consolidarea societăţii româneşti.
Inedită a fost şi precizarea ambasadorului S.U.A., conform căreia Fundaţia Bill şi Melinda Gates

melinda-gates-726943

au dat 27 milioane de dolari prin proiectul Biblionet, pentru dotarea, cu calculatoare, a 1.600 biblioteci publice din România. Prin acelaşi proiect sunt instruiţi bibliotecarii, astfel încât şi cetăţenii din localităţile relativ izolate să fie conectaţi la Internet.

Mesajul optimist al lui Mark Gitenstein? „Activităţi americane sunt în toate judeţele. Proiectul hărţii nu este static, el va continua să crească pe măsură ce noi ne vom mări prezenţa aici în România. O dată cu trecerea anilor, sunt încrezător că relaţia dintre ţările noastre va continua să devină tot mai puternică şi mai strânsă. România şi Statele Unite sunt cu adevărat împreună, pentru totdeauna.”

Tocmai pornind de la harta României, marcată cu steguleţe americane, simbolizând tot atâtea acţiuni prezente şi viitoare, pe diferite planuri ale colaborării bilaterale,

2010_12_09_2010.11.09_costea5_rsz

Doru Costea – secretar de stat, în Ministerul Afacerilor Externe – şi-a exprimat speranţa că aceasta constituie semnalul clar al unei prezenţe americane mai mari, în România anilor viitori.

Timpul acordat apoi de gazde, pentru întrebări şi răspunsuri, a fost practic un show al eleganţei şi al abilităţii ambasadorului Gitenstein, în raport de interogaţiile formulate de jurnalişti.

Păcat de cei ce au formulat întrebări în limba diplomatului, dar s-au dovedit a fi nişte naivi, în raport cu realităţile lumii de peste Ocean.

În esenţă, Mark Gitenstein a limpezit nedumeriri mimate sau justificate:
– acordul de amplasare a interceptoarelor americane la Deveselu este în curs de negociere şi transparenţa manifestată de S.U.A. este maximă;
– există dorinţa instituirii, şi la Washington D.C., a unui grup americano-român de cooperare pe linie parlamentară;
– sistemul de vize pentru România va ţine cont şi de proporţia celor care rămân mai mult, în Statele Unite, decât lunile aprobate la plecarea din România (normal ar fi un procent tolerabil de 3%, dar la ora actuală acesta se ridică la 20%!);
– achiziţionarea avioanelor F-16 nu constituie acum o prioritate, nici pentru guvernul român, nici pentru cel american, deoarece va fi nevoie de o negociere financiară foarte complicată;
– ca unul care a avut şansa să lucreze în echipa vicepreşedintelui american Joe Biden, pe domeniul combaterii criminalităţii, apreciază că acţiunile recente ale poliţiei române dovedesc că aceasta face o treabă bună.

Ambasadorul Gitenstein nu a căzut în capcanele unor posibile speculaţii, la care îl invitau întrebările vizând proiectul prezidenţial de modificare a Constituţiei României.

A dominat asistenţa prin luciditate, mesaj deloc ambiguu şi o robustă convingere personală:
”Mie îmi place să văd partea plină a paharului.”

Quod erat demonstrandum.

~