Posts tagged: generalul Bosco Ntaganda

Pe cine va mai judeca Tribunalul Penal Internaţional (video)

Aşa cum semnalează postul de televiziune NTD, tensiunea marchează populaţia din regiunea Masisi, în Republica Democratică Congo, după confruntări între trupele guvernamentale şi luptători rebeli. Purtătorul de cuvânt al armatei afirmă că generalul Bosco Ntaganda şi rebelii lui au fost învinşi. La ora actuală sunt adunate arme şi muniţii abandonate de către rebeli. Dar sătenii afirmă că încă le este frică şi situaţia rămâne incertă.

Generalul Ntaganda ar urma să fie judecat de către Tribunalul Penal Internaţional, pentru vina de a fi recrutat copii, care au luptat într-un conflict etnic sângeros, în nord-estul Congo. Preşedintele congolez Joseph Kabila s-a opus anterior solicitării arestării generalului, susţinând că Ntaganda a fost parte a unui acord de pace fragil, care a integrat şi pe luptătorii săi. Ulterior, el a anunţat, la jumătatea lunii aprilie, că va încerca să îl aresteze pe general, aşa cum a solicitat Tribunalul Penal Internaţional.

~