În atenţia administraţiei prezidenţiale (video de peste Ocean)
Nu scriem degeaba. Au început ochii albaştri de la Cotroceni să intre de trei ori, într-o singură zi, precum pe 5 ianuarie a.c., pe acest areal electronic, unde cuvintele care reflectă umilirea unor militari ţin de convingerile euroatlantice, nu de interese de o altă factură.
Administraţia prezidenţială începe să ia act de starea de spirit reală a oastei, cea care nu se vede pe micul ecran.
In integrum, prin noua lege a pensiilor, peste 160.000 de militari, ai Armatei Naţionale – jumătate activi, ceilalţi în rezervă – se simt supuşi unei… rescrieri neruşinate a carierei lor militare.
Dintr-o asemenea perspectivă inserez gândurile lucide ale unui camarad cerebral. Ca pildă de seninătate demn asumată. Pentru că fulgerul va veni oricum, mai devreme, sau mai târziu.
Domnule Colonel Petrescu,
Mai jos veţi găsi răspunsul meu, adresat unui colonel fericit, căruia i s-a mărit pensia.
Aş putea scrie o broşură cu mesajele pe care le-am primit de la camarazi fericiţi sau nefericiţi, după caz.
Fericiţii, cei cu pensiile mărite işi enumeră funcţiile importante pe care le-au avut ca să justifice creşterea sau işi cer scuze pentru că alţii au devenit, intre timp, nefericiţi.
Cei nefericiţi sunt doar furioşi, derutaţi şi neputincioşi.
Este devastator pentru spiritul de corp, să-i faci pe unii fericiţi, in timp ce pe alţii ii faci nefericiţi, fără explicaţii sau motive credibile.
Nefericiţii imi cer să ies la rampă, să scriu, să atac, să contra-atac, să lupt, etc. pentru ca nedreptatea care li se intamplă este nemeritată.
Am spus ce trebuia şi cât trebuia la timp.
Nu doresc să mai enervez pe nimeni.
Aş deveni ridicol.
Sunt fericit că am ramas la nivelul limbajului sobru, concret, elegant şi fără ranchiună.
Între timp, se intâmplă să am dreptate, când n-aş vrea să am şi mă intristează nedreptatea care-mi dă dreptate, exact când nu ar trebui.
Când spun asta mă gândesc la aserţiunile mele din articolele “Umilirea armatei naţionale”, “Curăţenia in armată nu s-a facut incă”, dar şi la “Armata dezonorată”.
Vă mulţumesc pentru că aţi contribuit la publicarea lor.
Gânduri bune pentru un 2012 cu prosperitate şi noroc!
Cu sinceritate, I.OLARU
__________________________________
“Domnule colonel, mi-a rămas o pensie brută de 4128 de la 5294.
Adică am fost “jumulit” cu fix 1166 lei.
Sper ca ţării şi armatei mele să le fie mai bine.
Pentru că cifra o ştiam din luna iunie, m-am obişnuit cu ea. Între timp, am scris fel de fel de texte pentru diverşi, dar nu am trimis niciunul, pentru că nici cele dinainte nu au servit la ceva, poate doar au enervat. Nimic mai mult.
Până una alta, cu actuala pensie, am intrat în rândul maiştrilor militari, care reparau la tractoare şi piese de artilerie.
Deloc injositor, dacă aş fi făcut această meserie, dar eu am făcut altceva, pentru care statul m-a şcolit, am invăţat singur limbi străine şi am fost autodidact in multe alte abilităţi pentru care am investit energie, deseori sacrificând din timpul care trebuia dedicat familiei.
Imi pare rău doar de perioada de adolescent – liceu militar şi şcoala militară – pentru că eu nu am avut “fluturi” in stomac.
Trebuia să fim serioşi, să rămânem liniştiţi in perimetrul cazon al liceului militar şi al şcolii militare.
După prima invoire, am hotărât că nu voi mai ieşi niciodată in oraş.
Constatam că viaţa dincolo de gard era alta, temperamentul imi spunea ca sunt contradicţii ireductibile şi, ca urmare, in 7 ani de LM şi şcoală am ieşit in invoire de 3 ori.
Hainele mele erau mereu noi, iar colegii “ducaci” imprumutau uniforma mea, pentru că era impecabila.
M-am ales cu titlul de şef de promoţie in şcoală, pentru că faceam sport şi invăţam mult, doar ca să uit că aveam o viaţă paralelă, una falsă, diferită de a celor care nu aleseseră viaţa de cătană.
Acum este târziu să mai cer explicaţii cuiva.
Nici nu sunt supărat. Nici măcar pe mine.
Doar atât: nu inţeleg de ce pentru perioadele lucrate la Bruxelles, veniturile mele sunt vraişte?
Am, totuşi, o explicaţie: am lucrat pentru integrare, în timp ce alţii, au lucrat şi mai lucrează la dezintegrare.
Domnule colonel, in inima mea, in toată perioada de după trecerea in rezervă a circulat sângele atâtor speranţe şi disperări, incât nu mai e loc decât pentru indiferenţă.
În rest, sunt fericit pentru că sunt sănătos.
Cu camaraderie, I.OLARU
NB Evident, mă bucur sincer pentru camarazii cărora le-a crescut pensia.”
Tags: I.OLARU
Interesul general | Ion Petrescu | 
January 5, 2012 07.30 | 
Comments (0)
Subscribe
