Posts tagged: Ido Nehuştan

Seria nr.163 – piloţi de luptă în Tzahal

Untitled

Pentru prima oară, cinci femei – cel mai mare număr de personal feminin înregistrat vreodată la acest tip special de instruire – au finalizat cursul destinat formării piloţilor de luptă din Tzahal/IDF/Forţele de Apărare ale Israelului. După cum a precizat IDF Spokesperson – structura de relaţii publice, extrem de eficientă a armatei israeliene, a se vedea şi videoclipul postat mai jos – seria nr. 163, a acestui curs de zbor, are un număr record de absolvenţi.

Ceremonia de absolvire s-a derulat pe 29 decembrie, anul trecut, la Baza Forţelor Aeriene de la Hatzerim. Piloţii au finalizat un curs de trei ani. În acest timp, ei au fost instruiţi atât ca piloţi de vânătoare-bombardament, cât şi ca ofiţeri, primind în final şi un grad academic de la Universitatea Ben Gurion. Au fost prezenţi la ceremonia de absolvire prim-ministrul Benjamin Netanyahu, ministrul apărării Ehud Barak, generalul-locotenent Benny Gantz, şeful Statului Major General şi generalul-maior Ido Nehuştan, comandantul Forţelor Aeriene Israeliene.

Cât de eficienţi sunt piloţii militari israelieni?

Urmăriţi imaginile de mai jos, realizate pe timpul unei lovituri aeriene asupra unui arsenal al organizaţiei Hamas, din Gaza.

~