Posts tagged: intendant

324.000 de simpatizanţi ai Partidului Ministrului Armatei

Pentru că am fost întrebat – răspund.

Bani-lei-romanesti6-top

Fac parte dintre cei care nu au intrat în armată pentru a fi trataţi ca sclavii doamnelor de companie ale udemeriştilor, translatate – cu fuste, bikini de culoare neagră, ciuf de păr nespălat, orgoliu peste poate, limbaj agramat, de doi (cio)bani, vise de preamărire, teze de doctorat scrise de generali expiraţi, reportofoane minuscule, pitite în genţi cu parfum antinaţional – în partidul blondelor cu dimineţi agrementate de acompaniamentul echipajelor de poliţie, menite a le însoţi de la alcovul ultimelor oftaturi, la coaforul disperaţilor de închiderea unui orizont politic, în mai puţin de câteva luni.

Pentru că am fost întrebat – răspund.

Nu sunt membru al niciunui partid. Nu dau doi bani pe sindicatul unor rezervişti – păcăliţi şi de promisiunile unui partid teleportat -, făcut K.O. de mişcarea extrem de abilă a ministrului apărării, cu binecuvântarea Palatului Cotroceni, de a trimite scrisori personalizate tuturor pensionarilor militari, pentru a-i convinge că…
… din ianuarie 2012 vor primi o pensie mai mare şi…
…sume retroactive pentru 2011!
Genială mişcare.
Şi cine îl înjură, agrează perspectiva!

În traducere liberă, deloc plăcută pentru idealişti, cine are chef de forumul anunţat, al rezerviştilor extaziaţi de televiziunea isterică a unei vlădici – ce confundă platoul de filmare cu amvonul bisericii -, poate să participe.

Preferabil după o lectură, extrem de atentă, a scrisorii, cu semnătura reprodusă a decidentului – general (cum necum, asta încă mai este) în rezervă, Oprea Gabriel.

Printr-o misivă trimisă la momentul oportun, teoretic, mister Oprea a împuşcat 81.000 de voturi x 4 = 324.000 de simpatizanţi!

Mut, dar dibace. Pot pentru ca să zic…

Pentru că am fost întrebat – răspund.

Efectul, la nivelul uman, al celor care au purtat Uniforma Militară? Reculul în cochilia de melc!

Unul pe care, anterior, deja l-au făcut, din păcate, atât liderul veteranilor de război, umbra celui ce a fost cândva generalul Dragnea – purtat ca sfintele moaşte, el şi moşnenii de strânsură, pe la ambasade încântate să decoreze, sălile cu mâncare, cu înstelaţii pofticioşi ai foştilor combatanţi, în ultima conflagraţie mondială -, cât şi mai albastrul său camarad, monsieur Iliescu ( nu Ion!), a cărui legitimitate, în fruntea rezerviştilor, se pare că a devenit demnă de glumele cu Bulă.

Pentru că am fost întrebat – răspund.

Gabriel Oprea a aplicat, impecabil, prima lecţie, învăţată de fiecare intendant, din armata acestei ţărişoare:

“Asigură-i solda cuvenită celui ce se supune ordinelor şi ai victoria asigurată!”

Asta nu înseamnă că avem de-a face cu nişte lefegii.

Cât de actual este îndemnul Elenei, cea din decembrie 1989:
“-Mai dă-le Nicule 100 de lei!”

Nu roni.

Pentru că am fost întrebat – răspund.

Şi ce am scris aici, referitor doar la comunitatea militarilor activi şi în rezervă, se va extinde, din ianuarie 2012, la alte categorii sociale.

Iar USL doarme! Unde?
În amvonul vlădicii ce nu mai ştie slujba de seară.

Şi opoziţia devine iluzia, tot mai diafană, a unui grup de visători/isterici rupţi – deloc în fund – de viaţa românului de rând.

Dumnezeu să îi ierte.

~