Posts tagged: IULIAN PATCA

SUPLIMENTUL DE TOAMNĂ: Iulian Patca revine în forţă

PATCA 3

Ingenioasă iniţiativa publicistică a revistei “Agora literară”, de a plasa, în interiorul ultimului număr, un pliant dedicat poetului Iulian Patca, cel ce a surprins total cititorii cu volumul intitulat „Să vii şi mâine”, incluzând poezii – de dragoste! – de o frumuseţe rară.

PATCA 2

Din cele patru poeme inserate în pliantul amintit, menite a face parte din viitoarea însumare de versuri rostuite cu inima devoalată temerar – “De dragul tău” – am ales:

PATCA IULIAN

Ce obosit mă simt…

Ce obosit mă simt de-atâta dor,
migrează către tine doar cuvântul
purtat pe aripile unui nor
ce-mi duce versul, tot mai greu, şi cântul.

Cum te-aş întoarce, de-ai dori să vii,
din drumul tău, împovărat de rouă,
regina mea de suflet să îmi fii
măcar o clipă, ori poate chiar două.

Aş vrea să te alint, să-ţi fiu pe plac,
iubita mea de ziuă şi de noapte,
din dragoste o candelă să-ţi fac,
din mângâiere, un concert de şoapte.

Pe focul ce-i pe cale să se stingă
mai pun momeli cu lemne ude,
dar flăcările se-nteţesc spre grindă
muşcând hulpav din fibre crude.

AGORA literară

agora

Trimestrial, Liga Scriitorilor din România editează revista AGORA LITERARĂ, al cărei consiliu director este compus din Ion Constantinescu, Gavril Moisa, Al. Florin Ţene, redactor-şef fiind Iulian Patca.

Numărul din septembrie, al publicaţiei menţionate, apărut şi cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca, include un eseu dedicat de Al. Florin Ţone lui Dostoievski, la 130 de ani de la naştere, un jurnal de Octavian Lupu, proză de Mariana Zavati Gardner, poeme scrise de visători din toată ţara, cronici inconfundabile şi grafică mirabilă de Lazăr Morcan.

Formulări memorabile, din paginile numărului 16 al revistei Agora?

“Dostoievski nu poate fi egalat decât cu Shakespeare.” – Al. Florin Ţene;

“Privesc harta Parisului şi sunt fermecat de armonia formelor, ce îţi sugerează silueta perfectă a unei femei frumoase, atât ca proporţii, cât şi în privinţa stilului.” – Octavian Lupu;

“Pot spune, cu toată convingerea, că în această carte Horea Gana redevine el însuşi copil şi se copilăreşte cu graţie.” – Iulian Patca;

“…şi-n dragoste, iubito, o singură răstălmăcire ajunge.” – Valeriu Pricină;

„Să nu răniţi, din grabă,/Marmura de rouă a poeziei.”– Eugen Burghelea;

„…şi tot nisipul se va scurge din clepsidră în nirvană.” – Ion Mârzac.

Pentru numărul revistei, din decembrie 2012, sunt aşteptate propunerile colaboratorilor de acum, dar şi ai celor dornici să li se alăture, prin e-mail, la adresa: iulianpatca@yahoo.com

“Mai bine strânge-mă în privirea ta”

PATCA

Contrar aparenţelor, acest interviu a fost realizat cu…forcepsul, poetul Iulian Patca ezitând o vreme, iar, ulterior, cel ce l-a iniţiat aşteptând fireasca perioadă din decembrie, când nu visăm doar la fulgii de nea, ci şi la limpezirile unor clipe cândva învolburate şi chiar însângerate.

Puteţi citi dialogul realizat cu colonelul în rezervă, jurnalistul, editorul şi omul de atitudine civică Iulian Patca apăsând AICI.

Iulian Patca Redivivus

Rămân nevindecat de tine

Mă mir de propia-mi mirare
că-mbătrânesc păreri de rău,
când numai de privesc o floare
mă fac bujor de dorul tău.

Şi nu-mi mai pasă cum trec anii,
şi n-am să le mai pun perdea,
dau slujbe şi mai fac litanii
cu gândul să te pot vedea

măcar în treacăt, o nălucă
cu pletele rebele-n vânt,
să n-aibă dorul dor de ducă,
ci întrupare în cuvânt.

Iubito,-n vremea care vine,
îţi spun cu tonul cel mai grav,
rămân nevindecat de tine
şi-mi place să rămân bolnav.

220px-Toga_(PSF)

Dureros şi nesigur

Nu mai râvnesc să fiu fericit.
Fericirea-i doar pulbere de efemeride,
crâmpeie de lumină şi pace,
excepţia de la facerea lumii,
cât gura lumii nu tace.
Dacă n-aş avea griji şi nelinişti,
dacă aş fi mereu îndestulat,
dacă insomnii n-aş avea
zilele s-ar duce hoţeşte
şi teamă mi-e că Uitarea mă vrea
să fiu Omul care iubeşte.
Nefericit sunt când mă gândesc la tine,
zi de zi şi fără speranţă,
noapte de noapte şi fără somn.
Trăiesc, aşadar, dureros
şi nesigur
în acest paradox.
Fericirea îşi caută pereche
în floarea de măr şi de uimire…
Şi-ai vrea să nu se deşire?

*

Doar nefericirea mă leagă de tine
prin mii de fire şi
pentru totdeauna.

Untitled

Nu-mi cere să te uit

Nu-mi cere să te uit, iubita mea,
mai bine mă condamnă la tortură,
la ocnă sau la moartea cea mai grea,
dincolo de dragoste şi ură.

Să te uit nu-mi cere, draga mea,
mă sting încet, încet de dorul tău,
şi-i prea târziu ca să mai pot schimba
câte puţin din mari păreri de rău.

Nu-mi cere să te uit, iubirea mea,
trăiesc umil cu ce mi-a mai rămas,
cu amintirile – de nu le-aş mai avea,
dar nu mă-ndur deloc să le mai las.

Nu-mi cere să te uit, că nu-s în stare
iubirii să-i pun stavilă mereu,
captiv mă simt, fără scăpare
şi-nlănţuit pe veci în dorul meu.

Să te uit nu-mi cere, draga mea,
nu-mi cere ce nu se mai poate,
mai bine strânge-mă-n privirea ta
şi dă-mi iertarea de păcate.

Versurile de mai sus, precum şi altele de o frumuseţe comparabilă sunt adunate într-un neaşteptat volum de poeme de dragoste, intitulat SĂ VII ŞI MÂINE, scris de Iulian Patca. Un om care va rămâne în istoria Armatei României prin curajul de a fi scos prima publicaţie militară necenzurată, în decembrie 1989, prin temeritatea de a fi fost purtătorul de cuvânt al generalisimului Victor Atanasie Stănculescu şi prin înţelepciunea de a fi reînfiinţat periodicul militarilor din garnizoanele Transilvaniei şi Banatului, editat şi azi la Cluj-Napoca.

Liniile_paralele_se_intalnesc_in_infinit_iulian_patca_sa_vii_si_maine_cluj_napoca_editura_mega_2011_100

Fire blândă, cu o inteligenţă excepţională, Iulian Patca a reuşit să fie un gentlemen printre camarazi, un generos cu poeţii vremii sale, un redactor-şef ce cultiva încrederea în purtătorii anonimi de uniformă militară, o privire de vultur spre tsunami-ul declanşat de la Răsăritul Europei spre plaiurile mioritice, înroşite de sângele naivilor ce credeau în răbufnirea spontană a poporului român.

Liniile_paralele_se_intalnesc_in_infinit_iulian_patca_sa_vii_si_maine_cluj_napoca_editura_mega_2011_1

Pe vremea Imperiului Roman, probabil că Iulian Patca ar fi fost un senator ce ar fi impus respect numai prin simpla sa ridicare în picioare, fără alt gest decât acela al simplei ajustări a luminoasei toga. În timpul răscolit de imperiile prezentului şi-n vatra strămoşească a românilor, colonelul Iulian Patca – aflat deloc în rezerva patriotismului autentic – vine spre conaţionalii săi cu singurul lucru rămas nepângărit de ideologii şi puteri trecătoare. Cea mai sublimă dragoste. Împotriva tuturor vicisitudinilor. Şi contra tuturor opreliştilor. Cea pe care numai El şi EA şi-o pot asuma, arzând ca o torţă, indiferent de finalul (im)previzibil al iubirii lor.

~