Posts tagged: JOE BIDEN

Întrebări deloc retorice pentru vicepreşedintele Joe Biden

Cum în sala unde se va adresa liderilor tineri civili, care or fi ei, dar aşa au precizat americanii, nu au loc toţi cei interesaţi de esenţa şi nuanţele vizitei, câteva întrebări merită a fi formulate public, ştiută fiind monitorizarea firească, profesională, a presei din România, de cei care fac revista presei europene, cu puncte de vedere vizând perceperea politicii administraţiei Obama, în relaţia cu statele aliate din Europa răsăriteană. Prima întrebare ar viza chiar relaţia bilaterală strategică.

Citiţi mai mult dacă daţi click aici.

Lecţie de relaţii publice la nivel prezidenţial

trip

Casa Albă a difuzat imagini sugestive despre obiectivele vizitelor vicepreşedintelui Joe Biden în Japonia, China și Republica Coreea – începând din Tokyo. În fiecare țară deja nominalizată, vicepreședintele se va întâlni cu liderii principali, pentru a discuta o serie de probleme bilaterale, regionale și globale. Demersul numărului 2, în ierarhia SUA, va reafirma prezența americană de durată, ca o putere relevantă în Pacific şi va promova interesele economice și comerciale ale Statelor Unite, fiind reiterat angajamentul superputerii, de a reechilibra politica externă promovată de la Washington D.C., în zona Asia-Pacific.

Clasamentul unei secunde

1111

Read more

Ce vrea America, acasă şi în lume?

JOE BIDEN - 2013

Read more

Sacra obligaţie a preşedintelui

S.P.

În mod evident, videoclipul de mai jos, realizat de vicepreşedintele Statelor Unite, Joe Biden şi soţia sa, dr. Jill Biden are un ţel electoral. Dar memorabile sunt cuvintele valabile şi în România de azi:

“Avem o singură obligaţie sacră, ca americani. Să echipăm pe cei care îi trimitem în război, să avem grijă de ei şi familiile lor, când vin acasă!”

S.U.A.: Mesajul preşedintelui despre tragedia din Colorado

Preşedintele Barack Obama şi vicepreşedintele Joe Biden s-au întâlnit cu consilieri de rang înalt, în Biroul Oval, pentru a discuta despre tragedia celor împuşcaţi în Aurora, Colorado, la 20 iulie, 2012. În fotografie, de la stânga, la dreapta sunt: Kathryn Ruemmler, consilier al preşedintelui, şi directorul FBI, Robert Mueller.

Fotografie de Pete Souza

C.A.

În mesajul său săptămânal, către naţiunea americană, preşedintele Obama s-a referit la victimele tragediei din Colorado, adresându-se, în principal, persoanelor care le-au cunoscut şi iubit pe acestea, şi celor care încă se mai luptă pentru a salva vieţile celor răniţi.

~