MONITORUL OFICIAL, CASA ALBĂ: Președintele Barack Obama și fiicele sale, Malia, în stânga sa, și Sasha, privesc, la televizor, modul în care Prima Doamnă a Statelor Unite, Michelle Obama, ţine discursul ei, la Convenția Națională a Partidului Democrat, în camera Tratatului, de la Casa Albă, marți seara, pe 4 septembrie, 2012.
Evoluţia în timp, ascendentă, a unei jurnaliste ambiţioase, tenace, capabilă de dialog zglobiu, cu interlocutorii săi, vânătoare de subiecte deseori neaşteptate, cu momente de confesiuni publice luminate de asumarea ofensivă a unor clipe irepetabile, indică o româncă răzbătătoare, chiar dacă uneori soarta o lasă, precum i s-a întâmplat şi Basarabiei, cu ochii… în soare.
În pofida unor vitregii generate de iluzia multor români – din stânga şi din dreapta Prutului – că partidele mai reprezintă opţiuni ideologice distincte, deşi acestea nu mai sunt decât etichetele unor grupuri de interese ahtiate după putere şi bani, atât la Chişinău, cât şi la Bucureşti, în ciuda unei birocraţii ce mai umileşte fraţii din cel de-Al Doilea Stat Românesc, cu stupizenii generate de vigilenţa falsă a nefireştei lor trieri (?!) pentru sosirea în Patria Mamă, contra tuturor evidenţelor că Lumea Oamenilor Buni la Suflet a apus cu veacul trecut, iată că june şi juni – printre care şi argintul viu numit Victoria Ungureanu – a redescoperit Jumătatea Răsăriteană a Ţării Moldovei.
Semn de dragoste. De patrie.
De euforie. Pe plaiuri unde, de regulă, oamenii îşi încep dimineţile cercetând cerul, pentru a-i înţelege zilei rostul ce urmează…
Cât a investit Rusia, în ex-republica sovietică moldovenească – ce sintagmă jignitoare, pentru o naţiune sclipitoare, precum cea română! – se ştie.
Cât nu face România, cu guvernanţii de ieri şi de azi, pentru mai binele landului din stânga Prutului – se vede.
Cât promite Germania, din postura guvernantului economic a ceea ce se va numi Statele Unite ale Europei – ne-a demonstrat Angela Merkel.
Singura, repet, unica şansă pentru restartarea speranţei în arealul românesco constituie Statele Unite – cele ale Americii.
Cu un interes clar, fără echivoc – cel strategic.
Minţi luminate, cu dragoste de patrie, au românii cât cuprinde comunitatea lor – in integrum, şi cu cei de peste hotare.
Şi singura investiţie de care se bucură, şi-o adjudecă singuri, o promovează cu încăpăţânarea unei existenţe neîngenunchiate de soarta potrivnică este încrederea – în ei, în cei ce le împărtăşesc tenacitatea, în naţiunea care când părea în pragul disoluţiei, ca în 1914 şi 1940, a renăscut din propria cenuşă, fără ca să proclame o altă limbă oficială – pe cea rusă.
Generalii de la Pentagon ar putea fi, tacit, extrem de interesaţi de evoluţia prezidenţială a lui Mitt Romney? Da, deoarece acesta a promis să stopeze reducerile bugetului apărării. O intenţie care îl face credibil, pe Romney, ca posibil lider al forţelor armate de peste Ocean.
Chiar dacă realităţile economice americane, nu dintre cele mai fericite, vor înclina balanţa victoriei, pentru un candidat sau altul, alegătorilor nu le este indiferent nici rolul actual al Statelor Unite – de superputere a lumii.
Privind retrospectiv, la evoluţia raporturilor bilaterale româno-americane, nu puţine sunt argumentele că preşedinţii republicani au fost mai aproape de doleanţele românilor lucizi. Inclusiv în problema reunificării celor două state româneşti.
Michael Cowan îşi îmbrăţişează soţia, Shannon Cowan, după întoarcerea sa la Guam, pe 20 august, 2012, după o misiune de patru luni și jumătate de asistență umanitară, în Asia de Sud, la bordul navei spital USNS Mercy. Acest vas a participat la “Pacific Parteneriat 2012”, cea mai importantă misiune anuală, de acțiune umanitară și civică în regiunea Asia-Pacific.
Fotografie de Roadell Hickman
Acelaşi sentiment, aici şi peste Ocean. Cu diferenţa că, în România, asemenea povestiri adevărate nu sunt prezentate – din păcate, din neglijenţă, din indiferenţă, din lipsă de profesionalism -, opiniei publice şi atunci aceasta rămâne captivă – cel puţin partea ei amorfă – unor imagini desuete, despre armata ţării, valabile până în 1989.
Un pilot de pe avionul de luptă F-22 Raptor zboară în spatele unei aeronave – cu combustibil, pentru alimentare în aer -, de tipul KC-135 Stratotanker, pe timpul Săptămânii Forţelor Aeriene, din New York, pe 21 august 2012.
Pe fondul focalizării atenţiei generale spre comemorarea
victimelor atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001,
principalele ziare şi agenţii de presă au fost informate
despre un fapt fără precedent.
Un militar, în vârstă de 25 de ani, din statul Iowa,
care s-a expus singur focului inamic,
încercând să îi salveze pe doi camarazi,
va deveni primul combatant în viaţă,
cu misiuni de luptă executate în
Irak şi Afganistan,
care va primi
MEDALIA DE ONOARE.
Conform unui comunicat al Casei Albe,
preşedintele Barack Obama i-a telefonat
sergentului Salvatore Giunta,
joi, 9 septembrie a.c.,
la o bază americană
din Italia, unde activează acum medaliatul.
Obama l-a anunţat personal
că va primi cel mai înalt
semn onorific militar.
Astfel, Salvatore Giunta
va deveni al optulea militar
căruia i se va acorda
Medalia de Onoare conferită
pentru acţiunile de luptă
purtate în teatrele de operaţii
irakian şi afgan.
Dar el va fi primul decorat în viaţă,
deoarece toţi predecesorii săi
au fost medaliaţi post-mortem.
În comunicatul Casei Albe se precizează
că Giunta a fost comandantul unui pluton de puşcaşi
din Compania B, în Batalionul al 2-lea,
din Regimentul 503 Infanterie,
Pe timpul uneia dintre misiunile primite de el,
o ambuscadă a insurgenţilor a rupt în două
grupuri subunitatea pe care o comanda,
pe 25 octombrie 2007, în Valea Korengal,
din Afganistan.
Giunta şi-a făcut mai mult decât datoria
când a sfidat focul inamic pentru a ajuta
un camarad să iasă de sub tirul ucigaş.
Tot el a înfruntat inamicul când a văzut
doi talibani târând spre poziţiile lor
un militar rănit, sergentul în vârstă de 22 ani
Joshua C. Brennan, din localitatea McFarland,
statul Wisconsin.
Giunta l-a ucis pe un insurgent
şi l-a rănit pe cel de-al doilea,
înainte de a îl recupera pe Brennan,
care a murit a doua zi.
În comunicatul de la Casa Albă
se precizează: “curajul şi capacitatea lui de a lua decizii
sub focul intens al inamicului au permis
plutonului său să iasă din ambuscadă
şi să elibereze
un camarad din mâinile duşmanului.”
Giunta va primi medalia pe timpul
unei ceremonii oganizate în luna octombrie
la Casa Albă.
*
Nu ştiu dacă voi apuca ziua când
preşedintele ţării mele va telefona
unui militar merituos pentru ca
să îi dea o veste pe măsura
profesionalismului cu care şi-a
îndeplinit o misiune riscantă…
Interesul general | Ion Petrescu | 
September 8, 2012 07.30 | 
Comments (0) 
Subscribe
