Posts tagged: Navy SEALs BUDS Class 234 – Part 5 – The only easy day was yesterday

ÎN RĂZBOI NU EXISTĂ clipe de respiro (V)

Episodul 5: Ziua cea mai uşoară a fost ieri!

A fi un luptător profesionist, un om care serveşte, cu credinţă, o idee, un proiect, o misiune ordonată, înseamnă să nu ai nimic în comun cu armata de paradă, gradele impostorilor, gândurile birocraţilor militari, discursurile celor care vorbesc despre armată ca despre Cenuşăreasa arenei politice – plină de impotenţi intelectuali şi… duali în relaţia cu actuala şi viitoare guvernare.

Americanii au mentalitatea de învingători.

Românii pe cea de…îndurători.

Până la un punct.

Care vine spre noi, deoarece confruntarea dintre Vest şi Est se apropie. Văzând cu ochii.

Iar în momentele de maximă încercare, premierii şi miniştri de salon, talk-show şi alte prostioare sunt rapid înlocuiţi de cei care ştiu să dea întâietate luptătorilor din prima linie.

Reflectaţi la asta…


mqdefault

~