În fotografia de mai jos – realizată de John Moore, de la Getty Images şi primită, prin e-mail, de la revista TIME – pe 8 martie 2013, gardianul de frontieră John “Cody” Jackson şi fermierul Dan Bell călăresc pe terenul fermei de vite Bell Bell ZZ, de la granița SUA cu Mexicul, în Nogales, Arizona.
Calul călare
de Adrian Păunescu
Calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare,
calul călare pe calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare pe calul călare.
La ora când toţi, în secunda când toţi,
bolnavi, sănătoşi, unii vii, alţii morţi,
ies noaptea din casele-n care
s-au dus să petreacă în destrăbălare
şi vor să încalece şi vor să se ducă
şi vor să-şi ia caii legaţi de ulucă,
o, şi-a găsit fiecare,
o, şi-a găsit fiecare
calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare,
calul călare pe calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare pe calul călare.
În imaginea de mai sus – preluată dintr-un reportaj transmis de TVR2 – pe 15 martie 2013, vicepremierul Ungariei şi un purtător de costum tipic maghiar călăresc cu gândul la ceea ce ar putea deveni granița României cu Ţinutul Secuiesc, în Transilvania, pământ în veci românesc.
Şi loc de veci pentru duşmanii României, din exterior şi din interior, oricare şi oricâţi ar fi ei.
Să aud declaraţia Uniunii Democrate a Maghiarilor din România, de autodesfiinţare şi înscriere a membrilor săi în partidele de dreapta, centru şi de stânga – validate în arena publică de voturile cetăţenilor români.
Să citesc comunicatul ministrului ungar de externe, în care acesta să recunoască libertatea de mişcare, ca simplu european, în România – a şaptea ţară puternică a Europei şi a doua, după Polonia, în rândul statelor ex-socialiste, cu o forţă expediţionară călită în trei teatre de operaţiuni militare şi gata de acţiune în orice moment, în orice loc, pentru apărarea unităţii naţionale şi integrităţii teritoriale a ţării noastre.
Să îl ascult pe Béla Markó recitându-ne, pe micul ecran, poeme de dragoste, dedicate familiilor compuse din români şi unguroaice, din maghiari şi românce, unde se rosteşte şi în română şi în maghiară:
Te iubesc!/Szeretlek!
Să îl ascult pe Hunor Kelemen chemând, dimineaţa, pe 15 martie, la postul public de radio, pe toţi primarii de naţionalitate maghiară, să poarte la inimă, pe hainele specifice portului popular ungar, cocarda cu Tricolorul românesc – semn al respectului faţă de Patria în care trăiesc, ei şi copiii lor, în veci românească.
Şi la final de zi, să ne bucurăm, cu toţii, de înţelepciunea lui László Tőkés, care urmând exemplul demisiei papale să îşi anunţe retragerea din Parlamentul Uniunii Europene, din viaţa politică şi dedicarea sa finanţării, construirii şi bunei funcţionări a unui aşezământ religios pentru cei în etate, rămaşi singuri, fără îngrijirea necesară din partea celor dragi, dar pe care i-ar putea îngriji doctori şi călugăriţe de etnie maghiară, astfel ca finalul vieţii lor să fie alinat de bunătatea umană.