Posts tagged: Planeta Albastră

Cum vă simţiţi azi?

O depeşă a agenţiei de ştiri Associated Press aduce, în atenţia celor interesaţi, ultimul raport al Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare/OECD, intitulat simbolic „Cum e viaţa?”
De fapt, întrebarea fundamentală – a investigaţiei ce a generat datele de referinţă şi concluziile menţionatului document al OECD – este mai puţin abstractă, determinând apoi pe cititorii concluziilor finale să se uite, cu sinceritate, în oglindă :”Ce îi face pe oameni fericiţi?”

OECD indică faptul că a avut în vedere studierea a 11 aspecte specifice ale vieţii, considerate esenţiale pentru bunăstarea oamenilor de pe Planeta Albastră, printre care şi repere precum venitul individual, locul de muncă, locuinţa avută, starea sănătăţii şi echilibrul existent între timpul afectat pentru muncă şi acela pentru refacerea forţelor intelectuale şi fizice.

Raportul organizaţiei menţionate pune degetul pe rana fiecărui om lucid, demonstrând că venitul lunar este principalul factor care generează bunăstarea oricărui pământean. Aceasta fiind apoi diminuată sau sporită de elemente mai puţin evidente, precum starea mediului înconjurător, a sănătăţii şi siguranţa individuală, în raport de existenţa, sau nu, a respectării legilor în vigoare şi normelor de bună cuviinţă, de vecinii de bloc, cartier etc.

Un enunţ important al raportului OECD „Cum e viaţa?” pare a fi în contradicţie cu criza mondială, deoarece susţine că în ultimii 15 ani a crescut …bunăstarea globală!

Negru pe alb se afirmă că: „oamenii sunt mai bogaţi şi mai susceptibili de a fi angajaţi în muncă, ei se bucură de condiţii mai bune de locuit şi sunt expuşi la poluarea minimală a aerului, ei trăiesc mai mult şi sunt mai educaţi, şi sunt de asemenea expuşi la mai puţine crime.”

Cu toate acestea, recunoaşte OECD, decalajele dintre ţări sunt foarte mari, iar diferenţele de venit, între diversele grupuri de ţări sunt în continuă creştere.

Cum vă simţiţi azi? Această întrebare, parte a sondajului ce a generat raportul OECD, a dorit să determine dacă predominante sunt emoţiile pozitive sau cele negative, într-o zi obişnuită.

Iată mai jos şi primele 10 ţări din clasamentul întocmit pe baza sintetizării răspunsurilor vizând care sunt cele mai fericite locuri de pe pământ,unde trăiesc unii dintre semenii noştri, pe această planetă.

1. DANEMARCA

slide_193252_404058_large

2. ISLANDA

slide_193252_404056_large

3. JAPONIA

slide_193252_404055_large

4. INDONEZIA

slide_193252_404054_large

5. OLANDA

slide_193252_404053_large

6. NORVEGIA

slide_193252_404052_large

7. SUEDIA

slide_193252_404051_large

8. CHINA

slide_193252_404050_large

9. MAREA BRITANIE

slide_193252_404049_large

10. AUSTRIA

slide_193252_404048_large

ABIA PE LOCUL 19 SE AFLĂ STATELE UNITE ALE AMERICII!

slide_193252_404045_large

__________________________________

~